Samsung Galaxy A80, lansat oficial: de ce este unic telefonul cu o cameră rabatabilă
În ultimele săptămâni, au început să circule online mai multe speculații legate de Samsung Galaxy A80. Telefonul a fost lansat oficial și include mai multe particularități care-l fac original.
În ultimii ani, cei de la Samsung au devenit destul de previzibili când vine vorba de designul smartphone-urilor pe care le includ în portofoliu. Chiar și dacă te uiți le telefoanele cele mai scumpe din ultima perioadă, nu poți să deslușești un volum semnificativ de ambiție. Ai putea percepe telefonul pliabil Galaxy Fold ca fiind excepția de la regulă, dar nu se comercializează încă, iar designul său e departe de a fi perfect.
Cu alte cuvinte, Samsung Galaxy A80 ar putea fi cel mai interesant smartphone care a ieșit în ultimii ani din laboratoarele de cercetare și dezvoltare ale sud coreenilor. Motivul principal al obținerii acestui titlu este derivat din faptul că include o cameră rabatabilă integrată pe un mecanism glisant. La prima vedere, ar putea părea un artificiu de marketing. Pe de altă parte însă, prin prisma faptului că s-a apelat la el, terminalul are rame inexistente pe partea din față.
Datorită mecanismului ilustrat în clipul de mai sus, o cameră foarte bună poate fi folosită atât pentru selfie-uri cât și pentru fotografiile obișnuite. Tu îți alegi dacă îți dorești camera principală orientată spre partea din față sau spre spatele telefonului.
Departe de a fi cel mai scump aparat din portofoliul Samsung, noul Galaxy A80 include un senzor de 48 de megapixeli, cel mai mare folosit vreodată de sud coreeni pe un telefon. Acesta este însoțit de o cameră adițională de 8 megapixeli ultra-wide cu un câmp vizual de 123 de grade. Aceasta din urmă ar trebui să te ajute să integrezi un număr mare de prieteni într-un singur cadru. Cel de-al treilea senzor este de tip 3D ToF pentru facilitarea imaginilor portret.
Partea din față a telefonului este acoperită de un ecran de dimensiuni generoase, cu rame inexistente pe toate cele patru laturi. Are 6,7 inci inci în diagonală, de tip Super AMOLED cu o rezoluție nativă de 1080 x 2400 pixeli. Autentificarea se face printr-un senzor de amprentă integrat în ecran. Acumulatorul folosit este de 3700 mAh cu încărcare rapidă pe 25W.
Terminalul are 8GB RAM și o memorie internă de 128GB. Nu are suport pentru carduri microSD. Telefonul este preinstalat cu Android 9 Pie cu interfața proprietară One UI. Disponibil în trei culori cu nume pretențioase, Phantom Black, Angel Gold and Ghost White, Samsung Galaxy A80 se va comercializa începând cu 29 mai la un preț de 649 de euro.