03 apr. 2019 | 08:10

Top 10 telefoane: care sunt cele mai rapide smartphone-uri din lume

ACTUALITATE
Top 10 telefoane: care sunt cele mai rapide smartphone-uri din lume

Cei de la AnTuTu au publicat cel mai recent top 10 telefoane pe criterii de performanță, iar Samsung Galaxy S10 și S10+ nu au reușit să intre în top 30.

Creatorii popularului benchmark AnTuTu și-au făcut un obicei din publicarea lunară a unui clasament cu cele mai rapide smartphone-uri din lume. Acest top 10 telefoane se bazează pe dispozitivele care sunt deja disponibile în magazine și au fost testate cu ajutorul AnTuTu.

În 2019, majoritatea celor care se orientează către achiziția unui smartphone nou o fac pe criterii de design și abilități foto/video. Dacă te încântă însă ideea de a avea cel mai performant telefon, acest clasament este pentru tine.

În noul top 10 telefoane publicat de AnTuTu în primele zile ale lunii aprilie, pe prima poziție, se află Xiaomi Mi 9 Explorer Edition. Luna trecută, câștigătorul a fost Xiaomi Mi 9. Cu alte cuvinte, trofeul a rămas în familie.

În orice caz, dacă arunci o privire de ansamblu pe clasament, un lucru este evident. La mai puțin de jumătate de an de la intrarea în piață a procesoarelor pe 7 nanometri, majoritatea telefoanelor din top 10 utilizează un astfel de SoC. Singura excepție de la regulă este telefonul de gaming Nubia Red Magic Mars care utilizează un Snapdragon 845. Chipsetul cu pricina a fost lansat în 2018.

Pe locul trei în clasament se află cel mai nou smartphone de gaming al celor de la Vivo, cu numele IQOO Monster. Acesta integrează 12GB RAM și o memorie internă de 256GB, în timp ce versiunea standard de Vivo IQOO, care ocupă poziția a șasa în top, se rezumă la 8GB RAM.

Cele mai noi vârfuri de gamă de la Samsung, Galaxy S10 și S10+, ocupă pozițiile patru și cinci în clasament, deși nu este foarte clar dacă vorbim de versiuni dotate cu procesoare Snapdragon 855 sau Exynos 9820. Ca o statistică interesantă, cei de la AnTuTu au simțit nevoia să menționeze că anul acesta, în aceeași perioadă de timp de la lansare, s-au testat semnificativ mai multe exemplare de Galaxy S10, comparativ cu Galaxy S9 în 2018. Cu alte cuvinte, se vinde mai bine.

top 10 telefoane antutu

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele