28 feb. 2019 | 09:43

Tema întunecată din Chrome este mai aproape ca niciodată: cum o poți testa

ACTUALITATE
Tema întunecată din Chrome este mai aproape ca niciodată: cum o poți testa

Google Chrome continuă să fie cel mai popular browser din lume, iar meritul se datorează în egală măsură celor de la Google și comunității creatorilor de extensii.

Încă de acum câțiva ani, am făcut un tutorial menit să explice cum poți aplica o temă întunecată pe Google Chrome. Soluția respectivă implica instalarea unui add-on din Chrome WebStore care să te ajute să înlocuiești majoritatea elementelor vizuale din interfață cu unele întunecate. După câteva experimente, sunt șanse foarte mari să fi ajuns la o variantă care să te încânte.

În curând însă, nu vei mai fi nevoit să apelezi la artificii pentru a activa o temă întunecată în Google Chrome. Aceasta va fi integrată nativ în browser și va fi suficient doar să o activezi când ai nevoie de ea. Ca referință, există beneficii legate de somn derivate din utilizarea interfețelor întunecate la aplicațiile pe care le folosești cel mai des. Tot pentru a evita expunerea la lumină albastră, care afectează secreția melatoninei pe timp de seară, Microsoft a introdus o temă întunecată în Windows 10 și Apple a făcut-o în macOS Mojave.

Tema întunecată la care inginerii Google lucrează de aproximativ un an este însă diferită de o temă obișnuită pe care o poți instala în browser. Disponibilă deja în cea mai recentă versiune beta de Chrome Canary, aceasta influențează în timp real design-ul site-urilor pe care le accesezi și transformă tonurile de culoare obișnuite dintr-o pagină web într-unele mai întunecate.

Dacă ești utilizator de Chrome Canary și ești curios de eforturile Google, parametrul la care trebuie să umbli este #enable-android-web-contents-dark-mode După ce l-ai activat, vei avea acces la o funcție suplimentară în motorul browserului intitulată force_dark_mode_enabled .

Dintr-un punct de vedere, ceea ce face Chrome prin acest artificiu este similar cu funcția de accesibilitate din multe sisteme de operare moderne care implică activarea sistemul High Contrast pentru persoanele cu deficiențe de vedere. În orice caz, rămâne să așteptăm câteva săptămâni sau luni, până va ajunge la marea masă a utilizatorilor.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele