Mașina care a schimbat istoria utilitarelor și pe care ai vrea-o și acum
Volkswagen Beetle din anii ‘40 a avut și o versiune Van amuzantă care n-a fost chiar atât de utilă pe cât părea. „Broscuța” nemților a făcut primul pas spre dezvoltarea conceptului de camionetă care a devenit mai târziu microbuzul T1.
Volkswagen Beetle este una dintre cele mai populare și cele mai vândute autoturisme din toate timpurile. Prețul foarte mic și designul avangardist de la acea vreme au atras un număr mare clienți, mai ales oameni de rând, care nu-ți permiteau o mașină.
Chiar și în epoca interbelică, automobilele erau o raritate și doar instituțiile publice și oamenii bogați își puteau permite luxul transportului „automatizat”.
Beetle dubiță, o raritate necesară
S-au mai făcut versiuni neobișnuite derivate din „Broscuța” clasică (ai ca exemplu Beetle decapotabil), dar unul dintre ele le-a întrecut pe toate. Azi, se știu foarte puține despre versiunea Van a lui Volkswagen Beetle.
Amintirea lui a fost adusă la viață de câteva fotografii din anii ‘40 cu mașina respectivă, publicate pe contul de Facebook Volkswagen Ptotypes.
În cel de-al doilea număr al revistei Playtech, am dedicat un articol „Broscuței” nemțești și spuneam la un moment dat că la început, mașina nu s-a numit Beetle. Naziștii erau mai practici, nu dădeau denumiri drăguțe mașinilor, mai ales celor care erau destinate oamenilor din popor.
De aceea, versiunea dubiță a lui Beetle era cunoscută sub numele Tip 81, așa cum primul microbuz al companiei avea să fie denumit T1. A fost fabricată din 1941, dar planurile sale de construcție datează din 1940, deci în plin război, când era nevoie de mașini pentru cărat marfă, în special produse alimentare.
Nici compania nu s-a numit așa prin anii ‘30. Gigantul auto din Wolsburg se numea Kraft durch Freude (KdF), adică Forță prin Bucurie. Abia mai târziu a apărut ideea de Mașină a Poporului.
„Broscuța” amuzantă, dar nu foarte eficientă
La prima vedere, T81 avea un design exterior foarte interesant. Era, probabil, cea mai frumoasă dubiță a vremii, dar designul interior nu era practic pentru scopul pentru care a fost creată.
Conform imaginilor și schițelor vremii, Volkswagen Tip 81 avea motorul tot pe spate, de aceea observi acea grilă de aerisire pe panourile laterale din spate.
Deși părea un Beetle transformat în dubă, Tip 81 a fost conceput după prototipurile VW38 și VW39 (cifrele corespund cu anii apariției, adică 1938, respectiv 1939).
Cu siguranță au existat câteva motive importante pentru care inginerii vremii au ales să pună motorul tot în spate, dar, pentru o utilitară, era o alegere nepotrivită. Accesul în spate se făcea doar printr-o deschidere dublă în spate, nu și printr-o portieră laterală (cum e la Dacia Logan MCV, de exemplu).
Cel mai mare dezavantaj al motorului pe spate la o mașină utilitară este, evident, limitarea spațiului de stocare. La acest Beetle, motorul ocupa aproape jumătate din tot spațiul de depozitare. Și, desigur, mai exista un spațiu în față, acolo ești obișnuit să vezi azi motorul, dar era nesemnificativ.
Chiar și așa, Beetle Tip 81 a fost precursorul trasnpoterului Tip 1, 2 etc.