05 feb. 2019 | 08:32

Profitul Google îți arată că gigantul e imun la scandaluri, ca Facebook

ACTUALITATE
Profitul Google îți arată că gigantul e imun la scandaluri, ca Facebook

Google a fost subiectul mai multor scandaluri în ultimul an, dar, la fel ca Facebook, a făcut o treabă minunată în a genera un profit astronomic.

În teorie, în 2018, toată lumea a ajuns să urască Facebook, chiar dacă nu și-a șters nimeni contul. De asemenea, Google a fost subiectul unor investigații din cauza volumului foarte mare de date ale utilizatorilor la care are acces. Nu a ajutat nici faptul că datele câtorva sute de milioane de utilizatori de Google+ au fost expuse la hackeri, iar teoriile conspirației s-au propagat pe YouTube cu o viteză foarte mare. La fel ca în cazul Facebook însă, nu vei începe de mâine să cauți cu Bing.

Alphabet, compania mamă a Google, și-a publicat rezultatele financiare pe trimestrul patru din 2018 și atestă o creștere în egală măsură a încasărilor și profitului. Nu mai puțin de 39,2 miliarde de dolari au intrat în visteria gigantului american, o creștere de 22% față de aceeași perioadă din 2017. Profitul net a fost de 8,9 miliarde de dolari, o creștere foarte mare față de 2017 când a ieșit ”pe minus” din cauza unei taxe unice pe care a plătit-o pentru a-și aduce banii în SUA.

La fel ca în anii trecuți, majoritatea banilor vin din reclame, dar Google mai are câteva afaceri ce încep să genereze sume de bani din ce în ce mai mari. Încasările din segmentul ”altele” au fost de 6,5 miliarde de dolari, în creștere cu 31 de procente de la an la an. În această categorie intră producția de hardware a Google, telefoanele Pixel și boxele inteligente Google Home. Încasările din Google Play și serviciile online plătite ale companiei, precum Drive, sunt tot aici. Ca referință, comparativ cu veniturile de aproximativ 3,4 miliarde de dolari de acum doi ani, încasările aproape că s-au dublat.

Alphabet mai are o secțiune din companie pe care o descrie ca fiind ”alte pariuri”. Acolo sunt cuprinse diversele experimente pe hardware, software, sănătate, AI și nu numai. La fel ca în trecut, ”other bets” a generat pierderi semnificative de 1,3 miliarde de dolari, în creștere cu 78% față de cele 748 de milioane de acum un an.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele