Dacia Duster „de colecție”: o s-o vrei în România ca să cari orice
Dacia Duster Fiskal este mașina pe care ți-o dorești în România datorită spațiului imens pentru marfă. Din păcate, mașina nu e disponibilă și în România.
În mare parte, românii sunt înnebuniți după automobilele mari, spațioase, pe care să le folosească și pentru membrii familiei, și pentru nevoile acestora.
Până acum, mașinile Dacia au îndeplinit cu succes aceste cerințe din partea clienților, care au ajuns să fie întâlnite și la străini.
Austriecilor însă, Dacia le oferă ceva în plus: Dacia Duster Fiskal, un LCV (light commercial vehicle) care arată ca un Duster fără geamuri laterale în spate.
La prima vedere, nu e nimic neobișnuit la acest Duster și nici nu te impresionează. Austriecii îl folosesc ca mașină utilitară încă din 2014 și, ai ghicit, este un Duster modificat.
În Austria, cu 1.730 de euro, poți converti orice Duster într-un Fiskal. Pentru că trebuie să arate ca o mașină utilitară, geamurile laterale din spate sunt înlocuite cu panouri metalice, fâcându-l să arate aproape ca un MCV.
Motivul pentru care ai dori un astfel de model este spațiul generos de depozitare. Duster Fiskal nu are banchetă în spate, prin urmare, poți exploata tot spațiul din spatele scaunelor șoferului și pasagerului. Habitaclul din din față e despărțit de o plasă metalică, apoi ai la dispoziție 1,64 metri lungime și un volum de 1.636 litri, ca la un Duster obișnuit.
Se fabrică două tipuri de motorizări: unele pe benzină, de 113 sau 123 cai-putere și altele diesel, cu 89 și 103 cai-putere.
Duster Fiskal nu este un model nou în Europa Centrală, dar românii n-au avut niciodată un astfel de model. În Austria, aproape orice model Dacia poate transformată în dubă, inclusiv Sandero.
Duster a devenit unul dintre cele mai populare modele Dacia datorită prețului scăzut, față de alte SUV-uri din aceeași categorie. Romturinigia, o companie de carosări auto, a dezvăluit luna trecută un Duster pickup, singurul model de acest tip, care e la fel de practică în calitate de mașină utilitară, așa cum e și ca SUV de familie.