Notebook-urile HP ZBook cu 128GB RAM și Core i9 fac minuni în deplasare
În cazul în care activezi într-un mediu încărcat de creativitate în care un notebook performant este fundamental activității tale, noile portabile HP ZBook vor face față cu brio celor mai exigente pretenții ale tale.
Seria HP ZBook de sisteme portabile de la Hewlett Packard este promovată ca fiind dedicată profesioniștilor, celor care au nevoie de stații de lucru portabile. La câteva luni după ce am văzut lansat modelul ZBook X360 cu ecran rabatabil la 360 de grade, HP a actualizat și modelele sale de format standard.
Cel mai important upgrade anunțat de compania americană ține de disponbilitatea procesoarelor Intel Core i9, în cazul în care îți configurezi un Zbook x360, ZBook Studio, ZBook 15 sau ZBook 17. Noile procesoare au șase nuclee fizice, iar dacă banii nu sunt o problemă, poți opta pentru două SSD-uri în carcasă care să funcționeze în RAID1 pentru a-ți oglindi în permanență datele.
Per ansamblu, va deveni aproape imposibil să găsești sarcini la care noile sisteme să nu facă față, indiferent dacă vine vorba de editare video, proiectare 3D, arhitectură sau randări complexe. Tocmai pentru a facilita aceste fluxuri de activități, pe partea de procesare grafică vei putea opta acum pentru cea mai nouă familie de GPU-uri Quadro de la NVIDIA. Este vorba de NVIDIA Quadro P2000.
Ca bonus, clienții care optează pentru HP ZBook X360 pot face upgrade la un panou mat sensibil la atingere care, conform producătorului, este cu 20% mai luminos decât cel prezent în MacBook Pro-urile de 15 inci și cu 50% mai luminos decât un Dell XPS UltraSharp 4K.
Prețul de pornire pentru HP ZBook Studio X360 începe de la 1500 de dolari. Celelalte sisteme actualizate de HP cu această ocazie, ZBook Studio, ZBook 15 și ZBook 17 încep de la 1350 de dolari. Ca referință, ZBook 15 și 17 pot fi configurate cu până la 128GB RAM. În magazine vor ajunge din luna decembrie a acestui an.