The Witcher îi putea aduce o avere. A refuzat atunci, dar acum o vrea
A crezut că jocul nu va avea prea mult succes. A refuzat să primească o parte din venituri ca un procent din vânzări și a ales plata imediat, iar acum regretă.
Andrzej Sapkowski este autorul seriei de romane de succes The Witcher, care a fost transformat într-o trilogie de jocuri video de succes, iar acum povestea personajului principal Geralt va fi transformată într-un serial la Netflix.
„Mi-au oferit un procentaj din profituri. Eu am refuzat și am zis că nu o să fie niciun profit și că vreau toți banii acum. A fost stupid. Am fost îndeajuns de prost să last totul pe mâinile lor pentru că nu am crezut în succesul lor. Dar cine putea prezice că vor avea succes? Eu nu am putut”, a declarat autorul pentru Eurogamer în urmă cu câțiva ani. Autorul s-a ales în urma cedării drepturilor de autor cu doar 9500 de dolari.
Acum regretul este și mai mare și vrea mai mulți bani de la producătorul CD Projekt al jocurilor The Witcher. Sapkowski a cerut studioului alte 14 milioane de euro pentru că susține el, compania producătoare de jocuri a preluat drepturile asupra The Witcher doar pentru un singur joc, nu pentru cele trei și nici pentru alte expansion-uri și DLC-uri adăugate ulterior.
Drept urmare, polonezul cere milioane de euro compensație. CD Projekt a refuzat să plătească suma cerută în plus menționând că a acționat legal achiziționând drepturile asupra operei autorului.
Cine are dreptate? Este greu de zis. Avocatul lui Sapkowski susține că au dovezi care să arate că au dreptate, iar dacă informația va fi publică atunci acțiune companiei CD Projekt vor scădea și riscă să piardă mai mult decât cele 14 milioane de euro cerute de polonez. Pe de altă parte, autorii jocului susțin sus și tare că nu au nimic de ascuns și că totul a fost făcut legal la momentul respectiv.
Vom vedea ce se va mai întâmpla mai departe, dar oricum mai departe autorul va decide cursul acțiunii.