Câți oameni au murit până acum în timp ce-și făceau un selfie
Când te afli pe muchia unui hău adânc sau lângă o cascadă măricică, te poate lovi dorința de a face un selfie – dar înainte de a face asta, gândește-te bine la un lucru: s-ar putea termina foarte, foarte prost.
În ultimii șase ani, mai mult de 250 de oameni din toată lumea au murit făcând selfie-uri, conform unui studiu realizat de cercetătorii asociați cu All India Institute of Medical Sciences, un grup de facultăți publice de medicină din New Delhi.
Cercetătorii au descoperit că din octombrie 2011 până în noiembrie 2017 au fost înregistrate 259 de morți în urma selfie-urilor, conform știrilor apărute în acest interval. Cauzele principale ale morților sunt înecul, căderile de la înălțimi mari sau mijloacele de transport (spre exemplu, realizarea unui selfie în fața unui tren care vine spre subiectul din poză). Alte cauze identificate implică animalele, armele și electrocutarea.
„Moartea prin selfie-uri a devenit o problemă de sănătate publică majoră”, a subliniat Agam Bansal, autorul principal al studiului. „Dacă doar stai în picioare și faci poză cu o vedetă sau ceva de genul, asta nu este periculos. Dar dacă selfie-ul este acompaniat de comportament riscant, atunci selfie-urile devin periculoase”.
Dintre victimele descoperite de cercetători, manjoritatea – adică mai bine de 85% – aveau vârste cuprinse între 10 și 30 de ani. „Ce mă îngrijorează cel mai tare este că e o cauză a morții ce poate fi prevenită”, a spus el. „Să riști în felul acesta doar pentru că vrei selfie-ul perfect, pentru că vrei multe like-uri, share-uri pe Facebook, Twitter sau alte plaforme social media, nu cred că merită să compromiți viața pentru un asemenea lucru”.
Bansal a spus că ar putea exista mai mult de 259 de morți din cauza selfie-urilor, doar că nu au fost raportate. În 2018 au murit mai mulți oameni în acest fel – în mai, un bărbat indian a vrut să facă un selfie cu un urs rănit, dar animalul l-a sfâșiat de viu, iar în septembrie, un tânăr excursionist a vrut să facă un selfie la Yosemite National Park, dar a căzut de la o distanță de 243 de metri și a murit.
Pentru a reduce numărul acestor morți, Bansal a sugerat crearea unor zone unde selfie-urile să fie interzise. Țările care au implementat deja măsuri de prevenire am morților în urma selfie-urilor sunt India, Rusia și Indonezia.