26 sept. 2018 | 14:30

Apple este acuzată de furt, iar în scandal intră și Intel

ACTUALITATE
Apple este acuzată de furt, iar în scandal intră și Intel

Disputa legală dintre Qualcomm și Apple se complică, iar producătorul iPhone-ului trebuie să răspundă în fața unor acuzații extrem de grave.

Qualcomm acuză Apple le-a furat tehnologia wireless timp de mai mulți ani pentru a nu depinde de componentele sale. Apple se pare că ar fi oferit codul Qualcomm celor de la Intel pentru a crește vitezele modemului Intel, care este cunoscut ca fiind mai lent decât cel al Qualcomm.

Această nouă informație apare în cadrul luptei legale dintre Qualcomm și Apple care a început acum aproape doi ani. La rândul lor, cei de la Apple îi acuză pe cei de la Qualcomm că abuzează de puterea dominantă pe care o dețin pe piață pentru a cere taxe absurde.

Acum, reprezentanții Qualcomm acuză Apple că inginerii companiei au dezvălui codurile și alte unelte ale Qualcomm inginerilor de la Intel. „Pe baza informațiilor noastre, noi credem că Apple a pornit un plan în urmă cu câțiva ani pentru fura informații confidențiale și secrete comerciale de la Qualcomm în scopul îmbunătățirii performanței procesoarelor non-Qualcomm și, respectiv, performanța iPhone-urilor care nu sunt construite cu un chipset Qualcomm”, se arată în plângerea companiei.

În urmă cu un an, Qualcomm a spus că Apple nu a reușit să protejeze codul secret și că, la un moment dat, l-a pus la dispoziția Intel. Acum, acuzația este mult mai gravă deoarece cei de la Apple ar fi făcut asta în mod conștient și în mod constant. Mai mult, se pare că inginerii Apple s-ar fi plâns că nu pot deschide fișierele Qualcomm ce fuseseră trimise de Apple, iar inginerii companiei californiene ar fi creat noi fișiere, chiar cu programele Qualcomm, ce puteau fi deschise de Intel.

Apple a refuzat să comenteze cele mai recente acuzații de la producătorul de procesoare. Apple a avut acces la codurile secrete ale Qualcomm încă din 2009 datorită unui parteneriat încheiat între cele două companii. Motivul? Pentru a integra produsele Qualcomm mai bine în iPhone. Au căzut de acord cu anumite condiții: acel cod să fie folosit doar în cipurile Qualcomm, nu poate fi dezvăluit altor companii și să fie protejat în același fel în care este protejat și codul Apple.

De asemenea, cei de la Apple ar fi trebuit să-i lase pe cei de la Qualcomm să le auditeze practicile de securitate, dar Apple a refuzat să-i lase anul trecut. Dacă nu era îndeajuns, au apărut comentarii anonime pe internet de la foști angajați ai Intel cărora li s-a spus „să ignore drepturile de proprietate intelectuală atunci când creează modemul” și că a fost o strategie să fure tehnologia Qualcomm cu ajutorul Apple.

Pentru încălcarea drepturilor intelectuale, Qualcomm a cerut banii pe care i-a pierdut, dar și o pedeapsă financiară pentru Apple. De asemenea, Qualcomm vrea ca Apple să fie forțată să renunță la modemurile Intel.

Cazul este unul complicat și nu ar fi exclus să aflăm că ambele companii au acționat ilegal. În afară de Apple și alte companii au acuzat Qualcomm că abuzează de poziția dominantă pe care o are și cere foarte mulți bani de la producătorii care vor să-i folosească produsele. În același timp, nu ar fi exclus ca Apple să fii lucrat activ la îmbunătățirea tehnologiei competitorilor pentru a putea scăpa de taxele mari aplicate de Qualcomm.

Vom vedea cum se va rezolva cazul sau dacă cele două companii vor face o înțelegere. „Există șanse ca o înțelegere să fie realizată”, a declarat Steve Mollenkopf, șeful Qualcomm.