11 sept. 2018 | 08:48

Samsung Galaxy Note 9 are o cameră grozavă, dar e loc de mai bine

ACTUALITATE
Samsung Galaxy Note 9 are o cameră grozavă, dar e loc de mai bine

Samsung Galaxy Note 9 a trecut prin testele celor de la DxOMark, iar rezultatele arată bine, cu toate că există loc de îmbunătățiri.

Odată cu apariția unui nou flagship, apar și teste de la DxOMark, de cele mai multe ori, care îți spun cât de bună e camera foto a noului smartphone. Cei de la DisplayMate s-au mișcat repede și au dat un verdict favorabil, astfel că Note 9 e considerat telefonul cu cel mai bun ecran de pe piață.

Cei de la DxOMark nu s-au grăbit atât de tare, iar acum au venit cu rezultatele. Acestea sunt mai bune decât cele obținute de S9 Plus, însă nu mai bune decât ceea ce a oferit Huawei cu P20 Pro.

Camerele foto ale lui Samsung Galaxy S9 sunt un amestec de nou și vechi. Ceea ce a rămas la fel sunt senzorii, unul de 12 MP cu f/1.5-2.4 și celălalt, tot de 12 MP, dar cu f/2.4 și zoom optic 2x. Note 9 vine cu îmbunătățiri pe partea HDR, mai ales în lumină slabă.

Zoom-ul 2x e bun, dar DxOMark notează că apar câteva artefacte și pierderi de detalii. Pe partea de video, experții notează că telefonul e unul dintre cele mai bune disponibile, iar autofocalizarea rapidă e elementul-cheie.

samsung galaxy note 9 camera dxomark

Per total, Note 9 reușește să obțină un scor total de 103 puncte, o creștere față de cele 99 obținute de S9 Plus. Noul flagship are 107 puncte la fotografie și 94 la video. Cu scorul obținut, telefonul e la egalitate, pe locul doi, alături de HTC U12+, la distanță de Huawei P20 Pro, cu al său scor de 109 puncte.

Camera nu e o îmbunătățire imensă față de cea de pe S9 Plus, așa că ai putea aștepta pentru S10, care sigur va depăși scorul obținut deja de către P20.