25 aug. 2018 | 10:15

De ce sunt tot mai puțini oameni care văd extratereștri

ACTUALITATE
De ce sunt tot mai puțini oameni care văd extratereștri

Dacă ți s-a părut în ultima vreme că, spre deosebire de alți ani, auzi tot mai puțini oameni care pretind că au văzut extratereștri, atunci ai dreptate, chiar sunt tot mai puțini, dar nu prea se știe de ce.

Sigur, ai putea spune simplu că nu ai cum să vezi ceva ce nu există, dar nu despre asta e vorba, ci despre numărul celor care afirmă că sunt martorii unor întâlniri bizare cu OZN-uri.

În trecut, indiferent dacă era sau nu vorba de o apariție bizară, în presa scrisă și la televiziune circulau periodic știri despre oameni care spuneau că au văzut ceva straniu pe cer. Azi, aproape că nimeni nu mai pretinde așa ceva.

Pot fi multe motive, dar există și date concrete care demonstrează acest fenomen.

Potrivit unei instituții americane, Centrul Național pentru Raportarea OZN-urilor (NUFORC), numărul incidentelor a scăzut semnificativ începând cu 2014, dar fenomenul a fost observat chiar mai de timpuriu.

De fapt, anul 2014 a fost apogeul raportărilor de întâlniri cu OZN-uri (8.670 în total). Numărul acestora a crescut constant din anii ’90 apoi, brusc, din 2014, numărul a scăzut simțitor.

E adevărat, în anii ‘90, NUFORC nu avea site, așa că numărul raportărilor să fie mai mic, dar, în 2014, instituția avea, iar de atunci tot mai puțini oameni au declarat public că au văzut ceva dubios pe cer. Și nu, oamenii nu au început să țină secret, nimeni nu ar face asta, mai ales în epoca de glorie a internetului, când orice individ se laudă pe Facebook și cu sandvișul pe care-l mănâncă la micul dejun.

În 2016, numărul raportărilor, de orice fel, a scăzut la 5.550, apoi, în 2017, la 4.500 și, anul acesta, cel mai mic, de doar 1.329.

Fondatorul NUFORC spune că motivul ar putea fi, pur și simplu, că sunt tot mai puține apariții de OZN-uri. O altă explicație ar consta în monopolul organizațiilor guvernamentale asupra monitorizării vieții extraterestre. Dar nici aceasta nu e plauzibilă, întrucât tehnologia din prezent permite oricui să transmită rapid pe internet un live pe Facebook sau Instagram cu ceva bizar, dar, totuși tot mai puțini o fac.

Alex Griffioen, fondatorul instituției UFO Disclosure Office din Olanda, pune la îndoială această teorie. El spune că vorbim totuși de o singură sursă, NUFORC, asta nu înseamnă că oamenii nu se mai uită după OZN-uri sau că numărul raportărilor a scăzut la nivel global și s-ar putea să aibă dreptate, dar, în afară de cinematografie, puține sunt domeniile care mai dezvăluie povești stranii cu extratereștri.

O altă explicație ar mai ține și de popularizarea dronelor. Din cauza faptului că tot mai mulți își permit o dronă și legislația din alte țări e mai relaxată, oamenii s-au obișnuit să vadă pe cer obiecte zburătoare cu forme și lumini ciudate. Chiar și atunci când ar putea fi altceva, mulți se mulțumesc să creadă că e vorba de o dronă.

Nu în ultimul rând, ar putea fi o explicație banală și destul de evidentă: ca în teoria cu drone, oamenii nu mai sunt fascinați de orice obiect zburător. Tehnologia i-a familiarizat pe cei mai mulți cu diverse gadgeturi și lumini ciudate de pe cer. Altfel spus, e o auto-educare în cazul acesta și teama față de necunoscut a mai scăzut.