05 aug. 2018 | 10:15

Nissan GT-R a devenit cea mai puternică mașină, ca să uiți de Bugatti

ACTUALITATE
Nissan GT-R a devenit cea mai puternică mașină, ca să uiți de Bugatti

O echipă de tuning creat cea mai puternică mașină sport din lume după ce a modificat un Nissan GT-R. Mașina are acum de două ori mai mulți cai-putere decât un Bugatti Chiron.

Se spune că nu prea există limite atunci când vorbim de mașinile concepute special pentru tuning. Echipa Extreme Turbo Systems a transformat un Nissan GT-R într-un monstru cu supradoză de steroizi.

Dacă ai fost vreodată fascinat de Nissan GT-R, mai ales după ce l-ai văzut și în seria de filme Fast & Furious, atunci te vei îndrăgosti de acest GT-R incredibil.

Echipa de tuning lucrează la acest bolid extrem de anul trecut. În septembrie 2017, acest Nissan GT-R putea parcurge 402 metri în doar 6,88 de secunde, la o viteză maximă de aproape 360 km/h. Acest lucru se întâmpla anul trecut, când motorul avea „doar” 2.700 de cai-putere.

De atunci și până acum, echipa ETS a continuat să tuneze mașina și să obțină maximum de putere și au creat o mașină de peste două ori mai puternică decât Bugatti Chiron, care are 1.500 de cai-putere.

La testele efectuate în septembrie, Nissanul modificat nu s-a descurcat prea bine pe pistă. Din cauza puterii incredibile pe care o dezvoltă motorul, mașina aproape că a sărit de pe pista de curse. Camera de filmat care a fost montată pe vehicul a fost, efectiv, smulsă de curentul provocat de viteza fantastică.

Inginerii ETS au mai îmbunătățit performanțele tehnice, dar au mai adăugat și ceva forță și nu s-au oprit decât la 3.500 de cai-putere. Acum, ceea ce vezi în imagini, este cea mai puternică mașină sport din lume, însă are nevoie de câteva teste pentru că nu-i suficient doar să echipezi mașina cu „mușchi”, trebuie să fie capabilă să îi și folosească eficient, altfel se va dezintegra pur și simplu.

Singura testare disponibilă publicului până acum este cea de pe rampă, dar e deja suficient de explicită cât să-ți dai seama că acest Nissan GT-R face un Bugatti Chiron să pară o căruță. Mașina aproape că sare de rampă în momentul în care motorul e turat la puterea maximă, iar roțile nici măcar nu fac contact cu solul.

Desigur, acest Nissan GT-R nu va fi folosit decât pentru doborârea unor recorduri, nu și pentru plimbări prin oraș. În mod normal, cei de la Nissan echipează GT-R cu un motor turbo-twin V6 de 3,8 litri, care dezvoltă 565 de cai-putere.