29 iul. 2018 | 10:30

Indiciile care susțin teoria că pe Lună ar fi putut exista viață

ACTUALITATE
Indiciile care susțin teoria că pe Lună ar fi putut exista viață

S-ar putea să nu fie nevoie să călătorim prea departe de Pământ, pentru a găsi un loc în sistemul nostru solar care ar fi putut susține odată viața.

Asta consideră cercetătorii unui studiu controversat, publicat în jurnalul „Astrobiology”, care susțin că Luna ar fi putut avea condițiile necesare apariției vieții. Autorii nu spun că a existat vreodată viață pe Lună, ci doar că au existat două perioade în care ar fi fost îndeplinite condițiile care fac viața – așa cum o știm noi – posibilă.

Atunci când oamenii de știință caută semne ale vieții pe alte planete, se uită după semne care pot indica un climat favorabil apariției acesteia. De obicei, acestea sunt apa lichidă, o atmosferă care ar putea ajuta la menținerea stabilității apei, un câmp magnetic care oferă protecție împotriva radiațiilor solare și cosmice și compuși organici.

Potrivit actualului studiu, cel puțin una dintre condițiile enumerate ar fi putut exista pe Lună. „Dacă în perioadele timpurii ale Lunii a fost prezentă apa lichidă și o atmosferă corespunzătoare pentru o perioadă mai lungă de timp, credem că suprafața lunară ar fi fost locuibilă temporar”, a declarat Dirk Schulze-Makuch, coautor al studiului. 

Autorii susțin că în urmă cu câteva miliarde de ani, suprafața Lunii ar fi putut avea apă lichidă. Ei spun că, după ce s-a format, Luna a avut o perioadă lungă de timp în care a fost un ocean de magmă, care arunca gaze în cer. Aceste gaze ar fi fost suficiente pentru a crea o atmosferă.

După ce acel ocean de magmă s-a solidificat – acum aproximativ patru miliarde de ani – ar fi putut exista bazine adânci de apă lichidă în suprafața Lunii.

A doua perioadă în care ar fi putut exista un climat favorabil apariției vieții a avut loc 500 de milioane de ani mai târziu – în urmă cu 3,5 miliarde de ani. Acea perioadă ar fi fost marcată de o activitate vulcanică intensă, care ar fi putut crea o atmosferă și mai densă, cu mai multă apă pe suprafața lunară.

Conform datelor lucrării, ar fi putut exista apă lichidă timp de 70 de milioane de ani în această perioadă, mai ales dacă ar fi fost însoțită de un câmp magnetic care să protejeze Luna de vânturile solare.