Înainte de Samsung Galaxy Note 9, iPhone e cel mai căutat telefon
Kantar vine cu date despre vânzările de telefoane. iPhone e în top, surprinzător sau nu, deși costă mai mult decât alternativele cu Android.
Potrivit datelor acestora, iOS a înregistrat o creștere de aproximativ 6% a cotei de piață, datorită vânzărilor masive ale celor mai noi modele.
În Statele Unite, Apple a înregistrat o creștere cu 5,9% a vânzărilor din segmentul de smartphone-uri, ceea ce i-a adus companiei o cotă de piață de 38,7%. Modelele 8 și 8 Plus au fost fruntașe la vânzări, în timp ce iPhone X a fost cel de-al patrulea cel mai bine vândut smartphone din acest trimestru.
Cei de la Kantar spun că Samsung și LG au resimțit cererea pentru produse Apple, observând o scădere a cotei de piață de-a lungul perioadei.
iPhone a numărat opt din zece cel mai bine vândute smartphone-uri din ultimele trei luni, în Statele Unite. Kantar atribuie această reușită diversității gamei iPhone, care are atât produse low-cost, cum ar fi modelul SE, cât și produse mai scumpe, precum iPhone X.
În ceea ce privește vânzările Android, în cel de-al doilea trimestru al anului, acestea au înregistrat o scădere. În Statele Unite, cota de piață a scăzut de la 65,5% la 61,1%. În schimb, în China, Android reprezintă 80,4% din cota de piață în cel de-al doilea trimestru.
Cu toate acestea, iPhone X rămâne cel mai vândut smartphone din China. Potrivit Kantar, a constituit 5,3% din vânzările totale de telefoane din China.
Asta înseamnă că iPhone X a fost cel mai bine vândut smartphone din China în fiecare lună de la lansarea din noiembrie. În ceea ce privește cota de piață a iOS din China, aceasta a înregistrat o scădere de la 21,5% la 19,5%.