23 iul. 2018 | 10:25

Truc Word: cum introduci o pagină „landscape” într-un document „portrait”

ACTUALITATE
Truc Word: cum introduci o pagină „landscape” într-un document „portrait”

În funcție de cât timp petreci în Microsoft Word, s-ar putea să fi învățat multe trucuri utile de-a lungul anilor. Cu toate acestea, este posibil să-ți fi „scăpat” cum introduci o pagină landscape într-un document portrait.

În momentul în care creezi un document nou în Word, în mod implicit, scrii pe înălțimea paginii, de sus în jos, în mod portrait. Dacă ai poze sau tabele stufoase, s-ar putea să te ajute să-ți transformi documentul în landscape. Acest gest îl faci din secțiunea Orientation a meniului Layout din stânga sus.

Din acel moment, vei scrie pe lățimea paginii sau „pe lung”. Dacă aplici însă această rețetă, schimbarea de orientare a paginilor în document se realizează pentru întregul fișier, nu pentru jumătate din el sau o singură foaie.

Premisa este una cât se poate de simplă. Ce faci în momentul în care vrei să știi cum introduci o pagină landscape într-un document portrait. Primul pas este să împarți documentul în secțiuni.

Astfel, Microsoft Word va vedea fișierul spart în bucăți și vei putea aplica setări de formatare complet diferite pe zone diferite din document, inclusiv orientarea paginii poate fi diferită.

Ca referință, un fișier poate fi împărțit într-un număr infinit de secțiuni, cu condiția să nu depășească numărul de pagini al fișierului. În acest scop, trebuie să dai click după ultimul caracter de la capătul unei pagini după care vrei să începi secțiunea.

După ce ai poziționat cursorul acolo, fă click pe Layout, la secțiunea Breaks și optează pentru Next Page. Aparent, nu s-a întâmplat nimic. Dacă faci însă click pe următoarea pagină din document și îi modifici grosimea ramei, numărul de coloane sau orientarea, vei vedea că acele modificări se vor aplica doar în acea secțiune a documentului, până la final.

Pentru a crea o nouă secțiune în document, repetă procedura de mai sus. Faci click la finalul unei pagini, apeși pe Layout în dreapta sus, intri la Break și și optezi pentru Next Page.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele