Netflix elimină secțiunea care te ajuta să eviți seriale proaste
Oficialii Netflix au anunțat că secțiunea de review-uri de pe site-ul serviciului de streaming va fi eliminată în august. Din acel moment, va fi imposibil să mai scrii sau să citești review-uri pentru filmele și serialele tale preferate sau cele care nu ți-au plăcut.
La aproximativ un an după ce a fost eliminat rating-ul sub formă de stele de pe Netflix, compania americană desființează o nouă formă de apreciere a calității conținutului de pe platforma de streaming. Internetul este plin de review-uri și diverse forme de feedback pentru filme și seriale, dar oficialii celui mai popular serviciu de streaming au decis că acele note nu au ce căuta pe Netflix.
Din totdeauna, review-urile nu puteau fi citite decât pe site-ul Netflix. Prin intermediul aplicațiilor de mobil sau al celor de smart TV, era imposibil să ai acces la respectivele rânduri de text. Din păcate pentru cei care țineau foarte tare să-și dea cu părerea pe marginea filmelor și serialelor pe care le-au văzut, Netflix va elimina opțiunea cu pricina și toate comentariile redactate până la această oră vor fi șterse cu buretele.
Anunțul pe marginea subiectului a fost postat pe pagina de support a serviciului, dar s-a reflectat și într-un mail adresat celor care au postat review-uri de curând. Conform explicației oficiale, motivul din spatele gestului are legătură cu faptul că funcția respectivă nu mai prezenta interes pentru utilizatori.
[readmore]
În mod previzibil, mai mulți abonați au criticat decizia pe Twitter. Trecând însă peste hateri și troli, ca să-ți formezi o opinie proprie pe marginea subiectului, este suficient să te uiți la show-uri lansate recent și vei vedea sute de postări în secțiunea de comentarii sau review-uri.
Procesul de desființarea al secțiunii de review-uri de pe Netflix se va desfășura în două etape. Începând cu 30 iulie, nu vor mai fi acceptate review-uri noi, în timp ce toate celelalte vor putea fi citite până la mijlocul lunii august.