Jocurile Olimpice ar putea găzdui și competiții de eSports
Jocurile Olimpice ar putea găzdui, în viitor, chiar și competiții de eSports, având în vedere popularitatea din ce în ce mai crescută a acestora.
Jocurile video nu mai sunt de ani buni doar un mod de a te distra sau de a pierde timpul, în funcție de cine pune problema. Acestea au devenit un stil de viață și un job full time pentru unii, iar recompensele pentru câștigători sunt pe măsură. Cele mai importante competiții de sporturi electronice au premii de milioane de dolari și sunt urmărite de și mai mulți fani.
Când astfel de competiții ajung la un asemenea nivel, îți dai seama că nu mai e vorba doar de joacă și atât, ci de oameni care au aptitudini foarte bune pentru o anumită sarcină, tot așa cum se întâmplă în cazul atleților de la Jocurile Olimpice. Popularizarea sporturilor electronice îi face pe cei responsabili de Olimpiadă să ia în calcul posibilitatea introducerii acestora ca disciplină olimpică.
Comitetul Olimpic Internațional și Asociația Globală a Federațiilor Sportive Internaționale găzduiesc, în parteneriat, un forum în viitorul apropiat, iar subiectul principal al dezbaterii îl reprezintă chiar sporturile electronice. Membrii comitetului și ai asociației se vor reuni pentru a discuta despre legătura care poate fi făcută între lumea sporturilor clasice și a celor electronice.
Evenimentul va avea loc pe 21 iulie la Lausanne și va găzdui mai mulți speakeri, care vor ține discursuri și paneluri despre cum Olimpiada și eSports ar putea merge mână în mână. Se va discuta despre succesul Twitch, dar și despre viețile jucătorilor de elită, printre altele. Comitetul are deja o deschidere către posibilitatea de a-i aduce pe atleții digitali la Olimpiadă, așa că ideea de sporturi electronice în cadrul acestui eveniment de anvergură n-ar trebui să fie ficțiune.
Există deja un precedent: Jocurile Asiatice din 2022 au introdus deja sporturile electronice în competiție și au chiar și medalii pentru câștigători.