Strategia Volkswagen prin care se asigură că-i cumperi mașina electrică
Volkswagen își asigură succesul pe piața auto cu noile mașini electrice prin construirea cât mai multor stații de alimentare cu electricitate. Nu poți să vinzi mașini electrice dacă clienții n-au unde să le reîncarce.
Se tot vorbește în ultima perioadă despre avântul mașinilor electrice și despre succesul pe care or să-l aibă, dar aproape nicio companie nu a pus problema stațiilor de alimentare cu electricitate (nu public, cel puțin). Volkswagen în schimb, nu vrea să riște, așa că va contribui la dezvoltarea infrastructurii de alimentare.
Gigantul Electrify America a anunțat că plănuiește să construiască peste 100 de stații de încărcare Walmart în 34 de state americane până la mijlocul lui 2019. Anunțul vine la scurt timp după ce Porsche, parte din grupul Volkswagen, și-a dezvăluit planul de a-și construi propriile stații de încărcare tot pe teritoriul american.
Electrify America are planuri ambițioase și vrea să doteze America cu vreo 2.000 de încărcătoare și aproape 500 de stații de alimentare electrică, să fie siguri că oamenii vor cumpăra mașinile electrice. „Walmart este partenerul perfect pentru Electrify America pentru a aduce serviciul de reîncărcare a vehiculelor electrice direct la consumatorii care prețuiesc timpul”, spune Mark McNabb, președintele și CEO-ul Electrify America.
Cei de la Porsche sunt mai nerăbdători și nu așteaptă după Walmart, de aceea își lansează propria rețea. „Când cumperi o mașină electrică vrei să știi ce se va întâmpla când mergi la schi, dar ai de mers vreo 500 de kilometri. Ce fac? Trebuie să avem un răspuns”, spune Klaus Zellmer, CEO-ul Porsche.
Gigantul auto mizează foarte mult pe investițiile în infrastructura stațiilor de reîncărcare și, pe bună dreptate. Pentru a renunța la motoarele pe combustie și a trece pe un sistem complet electric, trebuie să ai oriunde o stație de alimentare, așa cum ai în prezent o benzinărie. Cum America are mari probleme cu poluarea emisă de vehicule, mașinile electrice ar fi o soluție viabilă și din acest motiv ar putea fi principala piață de desfacere.
Volkswagen vrea într-un fel să ajungă din urmă Tesla, care din 2012 până în prezent, a pus la dispoziție peste 1.200 de stații Supercharger în întreaga lume. Sigur, în țările dezvoltate, unde chiar se importă mașinile lor electrice.
Volkswagen și Porsche vor să investească miliarde de dolari pentru producerea noilor vehicule ecologice, așa că au nevoie de asigurări certe. Au nevoie de infrastructură pe care niciun guvern nu o va asigura din bani proprii, așa că au mult de lucru (și de cheltuit).
Una dintre cele mai mari investiții va trebui făcută în baterii. Volkswagen plănuiește să-și doteze automobilele cu acumulatori Vizzion, despre care compania spune că va permite mașinii o autonomie de până la 600 de kilometri după o singură încărcare. Iar procesul de încărcare să nu dureze mai mult de 15 minute. E o performanță pe care Tesla încă nu o asigură, așa că e bine să fim cu ochii pe Volkswagen.