15 apr. 2018 | 19:00

Ce e în plicurile din cutiile cu electronice și de ce nu trebuie aruncate

ACTUALITATE
Ce e în plicurile din cutiile cu electronice și de ce nu trebuie aruncate

Plicurile cu gel de siliciu sunt mai utile decât ai crede. Îți protejează electronicele de umiditate și pot fi folosite și la alte întrebuințări.

Precis ai cumpărat un dispozitiv electronic și ai găsit în cutie unul sau mai multe plicuri pe care scrie „Do not eat”. Acelea sunt umplute cu niște biluțe din dioxid de silicon, care au rolul de a absorbi umezeala în cazul în care cutia produsului se udă sau e ținută în medii cu umiditate crescută, iar aparatul respectiv nu e rezistent la apă.

Chiar dacă nu ții dispozitivul respectiv în cutie și crezi că nu mai ai nevoie de pliclețele cu siliciu, ai face bine să nu le arunci pentru că le-ai putea folosi și la altceva.

Îți salvează telefonul, dacă l-ai scăpat în apă

Dacă ți se întâmplă să scapi telefonul în apă, chiar și in WC, trebuie să-l pui imediat într-un mediu care să absoarbă apa din dispozitiv. Unii spun că poți folosi orez, dar mult mai eficiente sunt plicurile de lisiciu. Umple un borcan cu ele și ține telefonul între ele, iar peste noapte, ele îți vor absorbi întreaga apă acumulată.

Plicurile de siliciu dezaburesc parbrizul

Da, acum mașinile sunt dotate cu sisteme de încălzire, uscare și dezghețare a geamurilor, dar trebuie să aștepți până se încălzește motorul pentru a-și face treaba corespunzător. pune de seara niște plicuri de siliciu pe bord, lângă parbriz și vei vedea că geamul nu va mai fi atât de aburit.

Prelungește viața aparatului de ras cu plicurile de siliciu

Suna bizar, așa-i? Dacă ai obiceiul să folosești de mai multe ori un aparat de ras, precis ai observat că apa e principalul dușman al lamelor. oricât l-ai șterge după utilizre, tot rămâne umezeală între lame, dar o poți elimina cu aceste plicuri de siliciu.

Elimină mirosurile neplăcute din echipamentul pentru sport

Dacă faci sală, ai observat că după un timp, geanta în care transporți echipamentul pentru sport acumulează mirosuri neplăcute. Scapă de ele tot cu plicurile de siliciu. Ele elimină și umezeala de la transpirație.

Protejează fotografiile vechi cu plicurile de siliciu

Multe persoane tind să neglijeze fotografiile vechi și le aruncă prin mansarde, beciuri sau alte medii umede. Umezeala le deteriorează în timp pentru că se lipesc între ele se distruge imaginea. Plicurile de siliciu îți sar din nou în ajutor dacă le pui laolaltă cu fotografiile într-o cutie curată.