09 apr. 2018 | 15:40

De ce ai nevoie de emojiurile Apple dedicate persoanelor cu dizabilități

ACTUALITATE
De ce ai nevoie de emojiurile Apple dedicate persoanelor cu dizabilități

Apple a prezentat noua inițiativă la care s-a gândit. 13 emoji care să reprezinte persoanele cu dizabilități ar putea apărea în curând pe dispozitivele Apple.

Apple ar putea aduce pe dispozitivele sale câteva emojiuri care să reprezinte persoanele cu dizabilități. Compania a prezentat propunerea pentru cele 13 emojiuri noi la Consorțiul Unicode în urmă cu câteva săptămâni, urmând să aflăm dacă vor fi implementate.

Printre noile emojiuri se regăsesc un braț bionic, dar și un picior, câini însoțitori pentru orbi, aparate auditive, pentru persoanele cu deficiențe auditive, și persoane în scaun cu rotile. Inițiativa a fost lăudată și privită cu ochi buni, mai ales de cei din comunitățile cu dizabilități și nu numai.

„Aceste persoane cu dizabilități ne înconjoară zilnic și fac parte din comunitatea noastră”, spune Rachel Byrne, vicepreședinte al proiectelor și programelor de la o fundație dedicată paraliziei cerebrale. „E minunat că putem avea această diversitatea în emoji”.

Pentru crearea acestor emojiuri Apple a lucrat cu mai multe Fundații, dar și cu Consiliul American al Nevăzătorilor sau Asociația Națională a Surzilor. Au existat mai multe propuneri și idei pentru acestă listă, însă, în final, au fost alese 13.

În plus, cei din comunitatea orbilor și a deficiențelor de vedere sunt încântați că simbolul pentru ei este un câine ajutător și nu o persoană cu ochelari de soare, care este mai mult un stereotip.

Susținătorii inițiativei cred că dacă acest emoji cu câine este promovat, șoferii ar putea acorda mai multă atenție pietonilor care au unul. Mass-media și filmele au exploatat la maximum ideea că orbii au restul simțurilor mai dezvoltate decât ceilalți oameni. Ideea nu este în totalitate greșită, însă nu te poți baza doar pe asta.

Drumul spre conștientizarea acestor aspecte cu privire la nevoile persoanelor cu dizabilități este lung. Apple însă este cu un pas înainte în direcția cea bună.