Ion Țiriac despre România: „Economia paralelă la care toată lumea latră”
Ion Țiriac a vorbit despre situația și instabilitatea politică din România, dar și despre soluțiile fezabile pe care el le vede. Pe lângă subiectul „Simona Halep„.
Ion Țiriac a acordat un interviu celor de la Digi 24 și a vorbit, în mare, despre România. Instabilitatea politică și economică a țării a fost dezbătută în cele câteva minute, timp în care fostul tenismen a căutat soluții, mai mult sau mai puțin practicabile.
„Unde suntem azi? Putem să progresăm. Dacă tot am ales pe cineva, hai să îi lăsăm să vedem ce face, lasă-i să își termine treaba și poate dacă îi lași și au și curajul, nu au curajul acum că se uită cineva de sus la ei. Există o economie paralelă la care toată lumea latră, dar nu mușcă nimeni”, spune Țiriac în interviu.
Afaceristul dă timpul înapoi și amintește de evenimentele de după 1989. Imediat după Revoluție, România a intrat în procesul care a dus-o și a pus-o acolo unde este astăzi. Țiriac spune că nu noi suntem cei corupți, ci societatea și asta pentru că noi am învățat-o.
„Trebuie să te întorci în 1 ianuarie 1990. Atunci s-au deschis toate ușile la toate celulele, am ieșit toți pe stradă liberi. Asta se întâmpla la 6 dimineața pe 1 ianuarie 1990. La 6 seară, în aceeași zi, 99% din oamenii care au fost liberi s-au întors la ușa aia să ceară paharul cu lapte și bucată de pâine. Noi nu suntem corupți. Societatea noastră e coruptă pentru că așa am învățat-o noi”.
Cât despre Uniunea Europeană și banii pe care România îi așteaptă de la Bruxelles, fostul tenismen spune că statul vrea numai pomană, pe care oricum nu știe să o folosească.
„Încă o dată, banii sunt un factor pe care pot să îl apreciezi numai când nu îi ai. Noi avem bani și avem foarte mulți. Mulți bani ar putea să vină în momentul de față și pe care nu m-aș baza pe banii de la Bruxelles pentru că atunci îmi fur singur căciula. Dacă mă bazez numai pe o pomană, mai mult plătesc la Bruxelles decât asimilez. Noi avem banii ăștia, trebuie să îi folosim mai cu cap și pe toți”.