Ilustrații care îți arată ce e greșit la societate, de la Facebook la politică
Orice fel de observații cu privire la societatea modernă, obiceiurile și obsesiile nostre sunt benefice. Asta pentru că cineva îți spune să te oprești puțin și să te uiți la tine și la ce faci.
Uneori trebuie să încetinim și să ne uităm la noi. Doar atunci, absurditățile și neajunsurile pe care le acceptăm ca normă devin evidente și le putem pune la îndoială. Artistul polonez Pawel Kuczynski este cel care-ți deschide ochii. Kuczynski a combinat latura socială și satira, iar rezultatul este acesta: câteva ilustrații care te fac să-ți reevaluezi prioritățile.
„De la început mi-am dat seama că ilustrația a fost cea mai bună modalitate de a-mi exprima observațiile”, a declarat Pawel. ”Mereu îmi spun că sunt un ilustrator al unei vremi suprarealiste, iar asta se reflectă în munca mea”.
Pawel și-a început cariera în afara Poloniei, ca să aibă puncte de vedere ale mai multor probleme globale. „Voiam să înțeleg multe dintre popoare”. Încerc să nu vorbesc direct despre problemele curente. Încerc să găsesc o viziune mai largă. Primesc multe opinii diferite de la oameni, că sunt comunist, liberal, fascist, conservator, anti-tehnologie și altele”.
În lumina acuzațiilor recente legate de Facebook și datele noastre, războaiele care sunt în jurul nostru chiar dacă nu le vedem, sărăcia, inegalitatea și degradarea mediului, ilustrațiile sunt relevante și profund gândite. „Facebook și alte inovații tehnologice sunt doar instrumente. depinde de noi în ce scopuri le folosim”, a spus Pawel.
[readmore]
Realitatea este însă că ce prezintă el în aceste caricaturi nu sunt chiar o surpriză. Merge mult către dependența de tehnologie, către ce înseamnă să ne creăm niște zei din oameni sau gadgeturi. Este o viziune un pic distopică la care te poți raporta ca la un viitor în care nu vrei să trăiești. Din fericire, dincolo de satiră și ilustrație, e o realitatea un pic mai îndepărtată decât ce avem cu adevărat în prezent.