29 mart. 2018 | 13:59

Sharp Aquos S3 este cel mai compact smartphone de 6 inci

ACTUALITATE
Sharp Aquos S3 este cel mai compact smartphone de 6 inci

Sharp lansează de mulți ani telefoane cu o ramă inexistentă, iar noul Sharp Aquos S3 este doar cel mai recent dintre ele.

Încă de la primele telefoane mobile, a devenit evident că este mult mai ușor să promovezi și să comercializezi smartphone-uri cu superlative absolute în descriere. Indiferent cât ești de atehnic, apreciezi inevitabil un dispozitiv care se laudă ca fiind cel mai subțire smartphone, cu cea mai mare baterie, cea mai mică ramă și nu numai.

Pornind de la această premisă, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că Sharp a anunțat noul Sharp Aquos S3, cel mai mic terminal cu diagonala de 6 inci.

Fostul deținător al titlului era LG V30. Din păcate, vârful de gamă al LG este cu 3,5 milimetri mai înalt și 1,2 milimetri mai lat comparativ cu Aquos S3. Acesta din urmă se rezumă la 148,2 x 74,2 milimetri, o performanță remarcabilă pentru un telefon cu o diagonală a ecranului de 6 inci.

Panoul LCD folosit are un raport de aspect de 18:9 și o rezoluție nativă de 2160 x 1080 pixeli. Puterea luminoasă specificată este de 550 niți, iar contrastul nativ este de 1500:1.

Partea de captură este asigurată de două camere principale pe spate, de 12 megapixeli wide și 13 megapixeli tele, pentru imortalizarea unei varietăți semnificative de scenarii. Pentru selfie-uri, există o cameră de 16 megapixeli instalată pe partea din față.

La interior, ascunde o combinație între un Snapdragon 630 cu 4GB RAM și un spațiu de stocare de 64GB. Acumulatorul ascunse la interior are 3200mAh și suportă încărcare rapidă prin intermediul standardului Quick Charge 3.0. Sistemul de operare preinstalat este Android 8.0 mascat cu interfața proprietară Smile UX.

Noul smartphone Sharp Aquos S3 va ajunge în magazinele din Taiwan începând cu 1 aprilie, fără să fie vreo glumă. Prețul de achiziție va fi de aproximativ 330 de euro. Nu putem decât să sperăm că va ajunge și în această parte a oceanului, la cât de frumos este.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele