Orange și Vodafone, amendate: ce probleme au avut clienții
Orange și Vodafone n-au respectat regulile pentru roaming. Sunt primii operatori din România sancționați de ANCOM pentru treaba asta.
În urma unor sesizări efectuate de utilizatori, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a investigat modul în care operatorii locali aplică regulamentul european „Roam like at home”.
Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, a declarat că în urma neregulilor detectate au fost date amenzi în valoare de 180.000 de lei. În urma anchetei desfășurate s-a descoperit că Vodafone a modificat condițiile în care în care utilizatorii de cartele preplătite pot beneficia de serviciul de roaming fără a notifica utilizatorii.
Mai mult, Vodafone nu i-a informat complet pe aceștia că utilizarea serviciului este condiționată de achiziționarea unor opțiuni, după data de 15 iunie 2017. Operatorul a modificat atât caracteristicile extraopțiunilor, cât și termenii și condițiile generale de utilizare a serviciilor preplătite, referitoare la condițiile în care este furnizat roamingul. Astfel, acest serviciu putea fi utilizat doar în condițiile în care achiziționai o opțiune care oferea acces la roaming. În plus, serviciul nu funcționa dacă aveai activă o opțiune care oferea exclusiv beneficii naționale.
Aceste nereguli au fost sancționate cu o amendă de 30.000 de lei. Vodafone a rezolvat problemele înainte de termenul limită de 90 de zile.
Ca urmare a investigației de aplicare a politicii de utilizare a serviciului de roaming, Orange și Vodafone au fost amendate cu câte 50.000 de lei. Cu toate că operatorii au aplicat utilizatorilor o politică de utilizare rezonabilă, aceasta nu a fost introdusă în contractele încheiate cu utilizatorii de bază de abonament, respectiv în termenii și condițiile generale de utilizare, în cazul celor pe cartelă.
Pentru neintroducerea politicii de utilizare rezonabilă în termenii și condițiile generale de utilizare a cartelelor preplătite, Vodafone a mai fost sancționat cu o amendă în valoare de 50.000 de lei.
De la începutul anului 2017, ANCOM a efectuat 114 acțiuni de control la furnizorii de servicii de telefonie. Au fost emise 46 de notificări și aplicate 29 de avertismente și 19 amenzi în cuantum total de 480.000 lei. Pe lângă neregulile constatate în aplicarea serviciului de roaming, alte abateri frecvente au privit şi portabilitatea numerelor de telefon. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de 285.000 de lei.
Dintre cele patru nume mari de pe piața din România, RCS&RDS este singurul operator care a solicitat posibilitatea de aplicare a unor suprataxe de roaming și a primit aprobarea de la ANCOM.