13 mart. 2018 | 13:42

Cum îți poți cumpăra Dacia Logan la cel mai mic preț

ACTUALITATE
Cum îți poți cumpăra Dacia Logan la cel mai mic preț

Dacia Logan este una dintre cele mai populare mașini de la noi datorită prețului, a fiabilității și a faptului că este un produs românesc. Pentru cumpărătorii români, există mai multe metode prin care își pot achiziționa o Dacia Logan la un preț extrem de mic.

Dacia Logan, prin programul Rabla 2018

Cu pogramul Rabla 2018, prețurile sunt și mai mici pentru cei care vor un automobil nou-nouț. Pentru programul Rabla de anul acesta, constructorul Dacia aduce pe piață o serie limitată, cu un motor pe benzina de un litru, capabil să dezvolte 73 de cai putere. Mașina are un preț de pornire de 6.480 euro cu TVA inclus. Ca și opțiuni, cea mai ieftină alegere de la Dacia are mufă de căști, USB, Bluetooth, proiectoare, radio cu MP3 și aer condiționat.

Dacia Logan, prin programul Prima Mașină

Prin programul Prima Mașină tinerii din România îşi pot cumpăra maşini noi cu credite de la stat. Programul se adresează atât tinerilor ce încă nu au împlinit 35 de ani, cât și celor mai în vârstă care nu au deținut până acum niciun automobil.

Cel mai ieftin model Dacia Logan este versiunea Acces, ce are un preț de pornire de 6.950 de euro, cu TVA inclus. Este vorba despre Loganul cu motor de 1.0 12V și o putere de 75 CP. Printre opțiuni se numără ABS, repartitor electronic de frânare și AFU, sistem de monitorizare a presiunii în pneuri, alertă sonoră și vizuală prindere centura de siguranță șofer și pasager sau Gear Shift Indicator (GSI = indicator pentru schimbarea treptei de viteză).

[related]

Prin programul Prima Mașină, dobânda creditului garantat de stat este ROBOR la şase luni plus cel mult 3%, cu toate comisioanele incluse. Împrumutul se acordă pentru cel mult șapte ani, iar avansul este de cel puţin 5% pentru tineri şi 10% pentru persoanele de peste 35 de ani. În perioada 2015 – 2017, doar 323 de români au profitat de beneficiile programului Prima Mașină.

Dacia Logan, prin creditul auto

Multe persoane își pot achiziționa mașina mult visată prin creditele auto pe care le pun la dispoziție multe dintre băncile (Banca Transilvania, BRD, Raiffeisen, BCR, CEC, Alpha Bank, etc) de la noi. Din nou, cel mai ieftin Logan este varianta Acces, cu un preț de pornire de 6.950 de euro. Dobânzile la aceste credite sunt mult mai mari decât în cazul programului Prima Mașină și variază de la 6% la 9% pe an.