Top clipuri pe YouTube: ce preferă românii, de la manele la vloggeri
România cunoaște din ce în ce mai mulți vloggeri, din ce în ce mai mulți artiști și din ce în ce mai mulți oameni care cred că au ceva de spus, chiar dacă nu le iese mereu. În orice caz, aceste statistici îți arată că, probabil, ai trăit într-o bulă, dacă nu știai cine e Shelly sau nu ai văzut măcar un videoclip cu Dani Mocanu.
Youtube este cea mai populară platformă de streaming video. De câțiva ani, de la Bahoi ai spune – tipul din Năvodari despre care se spune că este primul vlogger din România – activitatea vloggerilor este unul dintre cele mai vizionate conținuturi de pe Youtube. Mă rog, muzica e acolo de la începuturi și așa va rămâne.
Actualul top de acum e făcut de Zelist și, din fericire, ne arată ceva mai mult decât o face YouTube la fiecare final de an. YouTube și Google nu prea vor să scoată în față topul real, ci unul aranjat, în special că pe YouTube predomină manele. Monitorizarea Zelist pentru a doua jumătate a anului 2017 ne arată cine e însă preferat de public.
Astfel, zona de vloggeri este dominată de Selly, care are peste 43,4 milioane de vizualizări. Asta doar în a doua jumătate a lui 2017. Când s-a apucat de videoblogging, Andrei Șelaru avea 11 ani. Acum are 17 ani, dar are peste 1,1 milioane de abonați pe canalul său de YouTube. Ceea ce nu ai putea spune despre mulți artiști din România, cu o carieră care se întinde pe câțiva ani buni.
Pe conținut de gaming îi ai pe MaxInfinite cu 82,6 milioane de vizualizări, Iulitm și iRaphahell. Ca publisheri muzică ai, deloc surprinzător, RotonMusicTV, Cat Music și Nek Music TV, cel din urmă fiind un canal cu manele. Chiar și așa e frumos să afli cine e în top cu adevărat.
Cât despre muzică, surprinzător sau nu, nu e Smiley sau Inna, cei pe care îi auzi mereu la radio, de exemplu. E Dani Mocanu, cu 89, 6 milioane de vizualizări. Inna, artist cunoscut la nivel internațional, are doar 68,2 milioane de vizualizări.
Cine face trafic pe YouTube
Cum spuneam, Shelly este în fruntea preferințelor și vizualizărilor românilor, cu 43,4 milioane de vizualizări în a doua jumătate a lui 2017 și peste 1,1 milioane de abonați.
Este urmat de Simion Tomiță, cu 38,7 milioane de vizualizări și 225.000 de abonați și de Alexandru Bălan, cu 32,8 milioane de vizualizări și 502.000 de abonați.
Inițial, și Ilie, vloggerul moldovean, care a intrat în atenția YouTube-ului după ce a lins un cactus, se afla în topul vloggerilor. Asta până când s-a decis să șteargă toate videourile de pe platformă și să o ia de la zero. O idee neinspirată ai zice, știu.
Manelistul care-i întrece pe Smiley și Inna.
De Dani Mocanu ai auzit. Toată lumea a auzit. Dar, probabil, nu știai că mulți îl și ascultă. Sau se uită la el. Astfel, topul artiștilor cu conținut de muzică arată cam așa: Dani Mocanu, Smiley și apoi Inna.
Canalul de YouTube Dani Mocanu Oficial arată 89,6 milioane de vizualizări și aproape 928.000 de abonați. Dacă te întrebi cum a ajuns la cifrele astea, uită-te la acest videoclip.
Este urmat de Smiley, care numără 68,36 milioane de vizualizări și 475.000 de abonați. Asta deși este o personalitate extrem de mediatizată, însă la TV, nu neapărat și în online.
Locul trei îl ocupă Inna, cu 68,2 milioane de vizualizări și 3,8 milioane de abonați. Deși are cel mai mare număr de abonați, se pare că nu toți o ascultă.