08 mart. 2018 | 10:30

Cum imprimi în Excel doar ceea ce te interesează

TUTORIALE
Cum imprimi în Excel doar ceea ce te interesează

Dacă folosești intens instrumentul de calcul tabelar de la Microsoft, ar fi bine să știi cum imprimi în Excel doar ceea ce te interesează.

Interacționez cu foarte mulți utilizatori de PC care folosesc la muncă Microsoft Excel. Aplicația face parte din suita de programe de birou Microsoft Office și include o serie stufoasă de instrumente menite să-ți facă viața mai ușoară. Poți să faci programare în Excel, să înregistrezi macro-uri pe care să le folosești pe termen lung sau să completezi mai eficient un tabel.

Deși folosești foarte mult acest instrument software, s-ar putea să nu înțelegi foarte bine toate opțiunile de listare la imprimantă pe care ți le pune la dispoziție Microsoft. În mod uzual, dacă apeși pe CTRL + P sau te duci în meniul File la secțiunea Print, apeși pe Print pentru inițierea procesului de imprimare. Pe aceeași pagină însă, există o serie stufoasă de parametrii pe care îi poți modifica în cazul în care vrei să știi cum imprimi în Excel doar ceea ce te interesează.

În dreapta butonului Print, la Copies, ai numărul de exemplare. După ce alegi imprimanta, în cazul în care ai instalate mai multe pe sistem, poți opta pentru listarea Sheet-ului curent, a întregului Workbook (format din toate sheet-urile în care sunt informații) sau a selecției. Pentru a opta pentru Print selection, înainte să apeși pe CTRL + P, este foarte important să selectezi cu click stânga apăsat celule din tabel pe care le dorești scoase la imprimantă.

Dacă vrei doar anumite foi din document listate, tastează de la ce pagină la ce pagină vrei să fie efectuată imprimarea. ”Collated” îți permite să listezi paginile succesive ale unui document în mai multe exemplare. Astfel, dacă ai un fișier de trei pagini și îl dorești în trei exemplare, la imprimantă vei vedea paginile scoase în ordinea 1,2,3; 1,2,3; 1,2,3. Alternativa este Uncollated și se reflectă în 1,1,1; 2,2,2; 3,3,3.

Landscape îți aranjează informația pe lungimea foii – panoramă, pe când Potrait îți listează pe lățime – potret. La Page Size, este foarte important să alegi A4 sau A3, în funcție de abilitățile imprimantei pe care o folosești. Din Margins, poți opta pentru Normal, Wide (largi) sau Narrow (subțiri), în funcție de spațiul pe care îl dorești la marginile foii. Tot acolo, poți să umbli dacă ții neapărat ca un document să se integreze într-o singură foaie sau să arate mai frumos pe două.

Secțiunea de Scaling, în opinia mea, este cea mai importantă. De acolo, poți alege ca un document, indiferent de volumul de informație din interior, să fie micșorat și integrat pe o singură foaie – Fit Sheet on One Page.  La final, după ce ai terminat de efectuat modificări, apeși pe Print.

Cum listezi in excel doar ce te intereseaza

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele