01 mart. 2018 | 08:17

Linux pe Samsung Galaxy S îți aduce experiența unui desktop pe mobil

VIDEO ACTUALITATE

De-a lungul anilor, au existat multe proiecte pentru a transforma un smartphone într-un notebook sau desktop, dar ”Linux on Galaxy” s-ar putea să materializeze în sfârșit acest proiect futurist.

Orice utilizator de smartphone modern știe cât de performant este gadgetul din buzunar de care nu mai poate să se dezlipească. Micuțele portabile au o putere de procesare mai mare decât cea mai mare parte a notebook-urilor de acum cinci ani. Asta înseamnă că ar trebui să fie capabile să ruleze aplicații de desktop, iar Microsoft colaborează deja cu Qualcomm pentru a aduce pe piață primele notebook-uri ultraportabile cu procesor de telefon pe arhitectură ARM.

Pe de altă parte, mai mult decât să rulezi Windows pe mobil, ți-ai dori ca telefonul tău obișnuit să poate fi transformat în desktop atunci când ești la birou, ca la sfârșitul programului de muncă să-l bagi în buzunar și să pleci acasă. În urmă cu câțiva ani, cei de la Microsoft au propus un mecanism de genul acesta cu Convergence. Oficialii Samsung s-au gândit la ceva similar când au lansat dockul Samsung DeX pentru Galaxy S8. Până la această oră, respectivul proiect a evoluat foarte mult.

Printr-un clip oficial, cei de la Samsung au detaliat noul proiect intitulat Linux on Galaxy. În timp ce ideea inițială din spatele gadgetului DeX era de a rula aplicații de Android pe un monitor mare de desktop, cu Linux on Galaxy, ajungi să rulezi un sistem de operare complet diferit de platforma Google. Practic, e ca și cum îți transformi telefonul într-un sistem dual-boot cu Linux și Android. Pentru ca promisiunea sud coreenilor să fie și mai interesantă, nu ești foarte limitat vizavi de distribuția pe care o poți rula. Poate fi vorba de Ubuntu, Debian, Arch și nu numai.

Prin programul Linux on Galaxy, Samsung a arătat deja că poți rula aplicații precum Terminal, Eclipse, GIMP sau Firefox pe un telefon conectat la DeX. Cei care vor să obțină mai multe detalii despre acest proiect sau vor să se experimenteze versiunea beta, o pot face pe site-ul Samsung. Este important de reținut că toate aplicațiile de Linux testate de sud coreeni rulează nativ pe smartphone, fără mașini virtuale sau un algoritm complex de emulare. Din acest motiv, ar fi bine să fie fost optimizate în prealabil pentru arhitectura ARM.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele