11 dec. 2017 | 18:00

La fel ca Facebook, Instagram te obligă să-ți instalezi o aplicație de chat

ACTUALITATE
La fel ca Facebook, Instagram te obligă să-ți instalezi o aplicație de chat

După ce Facebook ne-a obligat în urmă cu câțiva ani să ne instalăm cu toții Messenger, Instagram se pare că face la fel cu aplicația Direct.

Pe computer, dacă vrei să porți o conversație pe Facebook Messenger, ai un buton dedicat în interfața rețelei sociale. Același buton îl găsești în colțul din dreapta sus al aplicației de mobil. Când îl atingi însă, ți se deschide aplicația separată Facebook Messenger. Același fenomen se pare că se va produce în curând pentru cei care s-au obișnuit să socializeze prin Instagram.

La fel ca pe Twitter, pe Instagram poți de foarte mult timp să socializezi prin intermediul mesajelor directe. Conceptul va rămâne valabil și de acum înainte, doar că funcții noi vor fi introduse într-un ritm mult mai alert din momentul în care programul de chat va fi separat de aplicația principală Instagram. Aceeași promisiune au făcut-o și cei de la Facebook în urmă cu câțiva ani, iar Messenger a ajuns între timp să fie platforma de chat preferată a peste 1,3 miliarde de internauți de pe întregul mapamond.

Mai multe detalii despre noul proiect au fost oferite de Hemal Shah într-un interviu acordat celor de la The Verge. Din câte se pare, aplicația se află momentan în teste, dar în câteva săptămâni va fi disponibilă la scară largă. Mai mult decât atât, cum s-a întâmplat și în cazul Facebook, va fi doar o chestiune de timp până când vei fi obligat să-ți instalezi Direct for Instagram dacă vrei să mai porți vreodată o discuție cu un prieten de pe Instagram.

În privința funcțiilor care vor fi disponibile în aplicația Direct, cel puțin la început, opțiunile nu vor fi foarte diferite față de cele pe care le ai acum. Dintr-un punct de vedere, sistemul de dialog este similar cu cel din Snapchat. În orice caz, aplicația poate fi deja instalată din mai multe țări europene pe iPhone și Android, urmând ca peste scurt timp să fie disponibilă pentru oricine.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele