05 dec. 2017 | 12:00

Cum vrea propaganda din Rusia să convingă lumea că poate distruge sateliți

ACTUALITATE
Cum vrea propaganda din Rusia să convingă lumea că poate distruge sateliți

Rusia e o putere militară, asta nu poate fi contestat, dar nici nu ezită să-și laude capabilitatea mai mult decât ar fi cazul, cum s-a întâmplat de curând.

Dacă ar fi să crezi o anumită știre despre Rusia, ai crede că are planuri mari pentru spațiu, în 2018. Un sistem care să doboare sateliții este gândit și va fi conceput de companiile rusești. Altfel spus, Rusia nu se implică doar în campaniile electorale ale americanilor sau în crearea telefoanelor dedicate lui Putin, dacă asta ți-a dat impresia până acum. Vrea să controleze spațiul și, mai bine spus, cine îl folosește.

Proiectul ar fi fost promovat de Oleg Atciassov (sau Oleg Atchasov), director adjunct al Institutului de Cercetare al Ministerului Apărării al Rusiei. Sistemul ar avea numele de cod „Rudolph” și dezvoltarea s-ar întinde pe o perioadă de aproape 10 ani, între 2018 și 2027.

Deși nu este pentru prima dată când se discută despre un astfel de sistem, e ciudat cum a ajuns informația în presă. Sunt comunicate câteva elemente, cum ar fi sistemul mobil de distruge a sateliților, denumit Tyrada-2S, și e prezentat proiectul printr-un „oficial”. Totuși, mențiunile sunt doar pe versiuni europene ale agenției de știri Sputnik. „La Russie veut mettre au point un système capable d’abattre des satellites”, scrie Sputnik Franța, iar Sputnik Italia are titlul: „Entro il 2027 la Russia avrà Rudolph, il sistema in grado di abbattere satelliti”.

Teoretic, conform informațiilor comunicate pe astfel de surse îndoielnice, administrația prezidențială din Rusia va avea planul până pe 15 decembrie. Deocamdată, știrea despre puterea militară a Rusiei n-a ajuns foarte răspândită în România, dar dacă o vezi ar trebui să fii cel puțin circumspect. Până la astfel de distrugere în masă dezvoltate de Rusia probabil că nu mai e mult, dar dezinformarea deja produce mai multe pagube.

O  știre reală despre Rusia și sateliți e că pe 28 noiembrie a avut o lansare eșuată pentru Meteor-M. Racheta Soyuz-2.1b a trimis în spațiu 19 sateliți meteorologici și conexiunea cu aceasta a fost pierdută. Cel mai probabil a fost distruși. Una dintre companiile implicate în lansare a admis că a fost un eșec.