Top 10 pe Instagram: cum arată 2017 pe rețeaua ta socială iubită
Instagram este una dintre cele mai populare rețele sociale, iar pentru că se apropie finalul de an, oficialii companiei au decis să facă publice niște statistici interesante.
Cu cât ne apropiem mai mult de finele lui 2017, vom vedea tot mai multe clasamente legate de evenimentele semnificative de peste an. Multe dintre ele îți vor atrage atenția asupra unor lucruri pe care le cunoști deja. Vor exista însă niște informații interasante la care nu te așteptai.
În această categorie intră top 10 Instagram, dezvăluit de oficialii companiei americane. Din multe puncte de vedere, 2017 a fost unul dintre cei mai triști ani din ultimul deceniu.
Au avut loc mai multe atentate în mijlocul marilor orașe ale lumii care s-au lăsat cu numeroase victime. Scandalurile de agresiune sexuală au afectat un număr important de vedete și ne-au schimbat imaginea pe care ne-am format-o în ultimele decenii despre Kevin Spacey sau Louis CK. În teorie, Instagram a avut câteva probleme cu știrile false anul trecut, dar a făcut cea mai bună treabă când vine vorba de prevenirea manifestărilor deviante pe îndrăgita platformă online.
Conform celor mai recente statistici oferite de Instagram, rețeaua socială are aproximativ 800 de milioane de utilizatori. Temele dominante în 2017 au fost unitatea, familia și comunitatea. Imaginea cu cele mai multe like-uri din acest an a fost cea de mai jos postată de Beyonce în momentul în care a fost gravidă – 11,1 milioane de like-uri.
În topul vedetelor cele mai urmărite pe Instagram, pe prima poziție se află în continuare Selena Gomez cu 130 de milioane de followeri. Poziția a doua în clasament este ocupată de Christiano Ronaldo – 116 milioane și cântăreața Ariana Grande – 115 milioane. Beyonce este pe patru în același clasament cu 108 milioane de followeri. A doua cea mai apreciată fotografii din 2017 a fost lui Ronaldo de la nașterea celor doi copii ai săi.
Cel mai folosit hashtag a fost „love” și cel mai folosit filtru în funcția Stories a fost puppy. Orașele cele mai populare pe Instagram, în ordine, sunt New York, Moscova, Londra. Cele mai mediatizate locații au fost Disneyland din Anaheim, urmat de Times Square, Central Park și turnul Eiffel. Conturile animalelor cele mai urmărite au fost Jiffporn – 7,1 milioane de follower, Nala the cat – 3,5 milioane de followeri și Doug the Pug – 3 milioane de followeri.
Instagram este un produs al Facebook, cumpărat cu un miliard de dolari. A debutat pe iPhone, apoi s-a extins către Android. Odată cu preluare de către Facebook, au fost preluate diverse funcționalități ale rețelei albastre și pe cea dedicată fotografiilor.