28 nov. 2017 | 14:28

Serialul Netflix care îți arată nebunia părinților pentru siguranța copiilor

VIDEO ACTUALITATE

Există nenumărate moduri în care tehnologia ne poate îmbunătăți viața de zi cu zi, dar când vine vorba de părinți și copii trebuie să fii foarte precaut.

Black Mirror, serialul Netflix care urmează să debuteze cu cel de-al patrulea sezon, îți va prezenta un scenariu pe care l-ai fi crezut imposibil până de curând. Scenariul Black Mirror urmărește povestea unei mame care, după o sperietură trasă la locul de joacă, decide să se ajute pe ea, dar și pe fiica ei, și să-i facă acesteia un implant în creier.

Cum e de așteptat, tehnologia nu e numai lapte și miere și poate oricând să scape de sub control. Noua serie scoate în prim plan consecințele neintenționate ale acestei decizii. În trailer vei vedea cum un specialist folosește un ac, destul de mare încât să-ți dai seama că ceva rău urmează să se întâmple, și injectează ceva în capul fetiței.

Scena oferă puține detalii privind funcția dispozitivului sau a companiei responsabile pentru implantarea lui (e un trailer până la urmă). „Cheia bunei creșteri este controlul” este premisa pe care se bazează episodul și pe care mulți părinți o văd ca fiind cea de succes. După urmărirea episodului e posibil să nu o mai vezi la fel. Acesta a fost regizat de Jodie Foster și noul sezon Black Mirror urmează să apară până la finalul anului. Netflix nu a confirmat încă data lansării.

Black Mirror a devenit destul de popular în ultimii ani și asta pentru că se concentreză pe impactul tot mai mare al tehnologiei și al inteligenței artificiale asupra societății în care trăim. Scenariile prezentate încep ca fiind bine intenționate, dar o intenție bună nu e neapărat și o decizie bună.

Cu o tehnologie care odinioară părea doar un element de SF, serialul face trimitere la temerile crescânde legate de AI și controlul tot mai mare pe care încep să îl aibă mașinăriile.