08 nov. 2017 | 12:00

Un GoPro a ajuns în lavă și ”a trăit” ca să-i vezi aventura

VIDEO VIDEO

Camerele GoPro sunt unele dintre cele mai andurante din lume, iar cu accesoriile potrivite se pare că pot face față până și unor incursiuni în lavă.

Fiecare are pasiunile lui, dar prea puțini au probabil entuziasmul lui Erik Storm când vine vorba de imortalizarea vulcanilor activi. Această activitate extremă poate cauza multe neplăceri, pe lângă faptul că riscurile sunt semnificative în momentul în care te apropii prea mult de lavă. Temperaturile în împrejurimi sunt incredibil de înalte.

Trecând însă peste toate detaliile negative, un ghid șef la Kilauea EcoGuides din Hawaii a făcut de curând efortul de a surprinde în detaliu activitatea unui vulcan în timp ce a erupt. În acest scop, a folosit o cameră GoPro cu o carcasă de protecție. În timp ce spunea o poveste ce urma să fie imortalizată cu respectiva cameră, gadgetul a ajuns să fie acoperit complet cu lavă, nu înainte de a lua foc într-un mod destul de agresiv. În mod evident, nu a avut ce să facă decât să plece de la locul incidentului pentru a preveni alte accidente.

Evenimentul a avut loc în urmă cu aproximativ un an și jumătate, dar pentru că a știut exact locația în care și-a pierdut camera, după ce s-a uscat toată lava, a încercat să o recupereze. Conform poveștii spuse celor de la PetaPixel, pentru a vedea dacă a mai rămas ceva din cameră, a folosit un ciocănel special pentru studiu geologic. În mod surprinzător, camera a fost găsită într-o stare funcțională. Se pare că temperaturile extreme nu au fost prea mari pentru camera GoPro acoperită cu carcasa potrivită.

În urma evenimentului, a scos imediat cardul SD din cameră și nu i-a venit să creadă ca a putut folosi conținutul pentru montarea clipului de mai sus. În final, camera efectivă nu mai funcționează la fel de bine ca în prima zi, dar își face treaba.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele