07 sept. 2017 | 12:04

India visează la transportul viitorului: ce distanță ar acoperi Hyperloop

ACTUALITATE
India visează la transportul viitorului: ce distanță ar acoperi Hyperloop

India vrea să creeze prima linie Hyperloop ca să conecteze două orașe. Astfel, naveta de peste o oră ar fi redusă la doar șase minute.

Hyperloop Transportation Technologies, proiectul Hyperloop al lui Dirk Ahlborn, a dat mâna cu Consiliul de Dezvoltare Economică (CDE) din India și intenționează să implementeze sistemul de transport futurist ca să lege orașele Vijayawada și Amaravati. Această primă linie ar trebui să aibă o lungime de circa 43 de kilometri.

Etapa inițială, cea în care traseul va fi stabilit, va dura în jur de șase luni, după care ar trebui să înceapă construcția. Totuși, HTT are libertatea de a cerceta care sunt cele mai bune rute pentru sistem. Întreaga afacere este gândită și structurată ca un parteneriat public-privat, însă nimeni nu dezvăluie cât de mulți bani, sau concesiuni, oferă CDE al statului Andhra Pradesh.

În orice caz, dacă ar fi aprobat și finalizat proiectul, India ar putea să se laude cu primul Hyperloop din lume. Între cele două orașe, timpul de tranzit e acum de 70 de minute. HTT consideră că îl poate reduce la șase minute. Pe 29 iulie, un test al prototipului a avut loc în Nevada, într-un tunel de 500 de metri. S-a ajuns la performanța ca trenul să meargă cu o viteză de 308 km/h. Aceasta este cea mai mare viteză de până acum, însă ea este doar un sfert din viteza pe care ar urma să o atingă trenurile.

Cât ar costa un sistem de tip Hyperloop

În India, majoritatea banilor vor veni în principal din partea investitorilor privați. Nu există însă o sumă exactă pentru construirea rețelei, dar calcule aplicate pe America arată că ar putea ajunge la nouă sau chiar 13 miliarde de dolari pe distanțe de circa 170 de kilometri. În India, dată fiind distanța, ar putea costa aproximativ până în cinci miliarde, dar sunt calcule teoretice.  

Recent, și Hyperloop One a sugerat că ar putea construi un Hyperloop în Germania. Tubul ar putea, teoretic, să conecteze orașele mari din țară, de la Hamburg la Berlin, în Nord, până la Munchen și Stuttgart, în Sud. Un acoperiș solar, deasupra tuburilor, ar furniza energie de aproximativ 7.000.000 MW/an, ceea ce ar putea, teoretic, să alimenteze sistemul.