Disney lasă Netflix fără viitoarele filme Star Wars
Star Wars este cel mai important element al unui parteneriat dintre Disney și Netflix, dar în curând va dispărea de pe platforma de streaming.
În urmă cu câțiva, cei de la Netflix au încheiat un contract cu Disney pentru licențierea celor mai importante filme din portofoliu. Ca referință, atât Marvel Studios, cât și Lucasfilm sunt companii Disney, deci noile filme din universul Star Wars și Marvel Cinematic Universe au fost cele mai importante subiecte ale parteneriatului respectiv. Din păcate, deși termenii financiari ai înțelegerii au fost probabil foarte buni pentru ambele părți, Disney a anunțat că se va retrage din respectivul contract.
În urmă cu câteva zile, Disney a anunțat că va renunța la parteneriatul de streaming cu Netflix. Nu au existat neînțelegeri la mijloc care să ducă la decizia radicală. Anunțul are legătură cu planul Disney de a-și lansa propriul serviciu de streaming în următorii ani. Cu alte cuvinte, în curând, vei fi nevoit să te abonezi la încă un serviciu online dacă nu vrei să vezi viitoarele filme Star Wars sau Marvel la cinema.
Partea bună este că noul serviciu nu va deveni activ decât în 2019. Cu puțin timp înainte se va încheia și parteneriatul de distribuție cu Netflix. Ca urmare, mai avem aproximativ doi ani în care viitoarele episoade din Star Wars vor fi disponibile prin intermediul celui mai popular serviciu de streaming de pe mapamond.
Mai mult decât atât, Disney a insistat că doar filmele care vor fi lansate în 2019 nu vor mai ajunge pe Netflix. Astfel, fanii Star Wars se vor putea bucura în continuare de creații precum Rogue One, Last Jedi și încă una care va ajunge în cinematografe în luna decembrie a anului viitor. Din păcate, ultimul episod al noii trilogii va lipsi din librăria abonaților la Netflix.
În altă ordine de idei, cu o librărie foarte stufoasă de proprietăți intelectuale și un flux foarte mare de servicii de streaming, era doar o chestiune de timp până când Disney să devină un concurent pentru Netflix.