02 aug. 2017 | 19:30

Pinterest vrea să devină motorul tău de căutare în locul Google

ACTUALITATE
Pinterest vrea să devină motorul tău de căutare în locul Google

Pinterest a început ca o rețea socială pe care mulți dintre noi au folosit-o pentru a salva link-uri din diverse colțuri ale internetului. Acum a evoluat.

Transformarea Pinterest a început în urmă cu aproximativ un an, dar acum este mai evident ca niciodată că încearcă devină un motor de căutare serios la care vor apela din ce în ce mai mulți utilizatori. Schimbările în această direcție vor fi mai mult sau mai puțin evidente, dar nu vor întârzia foarte mult.

Este suficient să accesezi cea mai recentă versiune de Pinterest pentru mobile și vei vedea că butoanele marcate Search – Căutare și Lens au început să ocupe o poziție privilegiată în interfață. Lens este sistemul de căutare pe internet pornind de la o imagine capturată cu telefonul. În momentul în care folosești Lens pentru a face o fotografie la un birou, vei vedea imediat în rezultate biroul dorit de tine în speranța că-l vei putea achiziționa sau vei vedea propuneri de design interior în cazul în care l-ai cumpărat deja și nu știi cel mai bun mod în care să-l integrezi într-o cameră. Dacă faci o poză la un fel de mâncare, s-ar putea să găsești imedia rețeta aferentă. 

În contextul în care funcția Lens devine din ce în ce mai precisă, mai mulți oameni profită de ea, deci este normal să ajungă în mijlocul aplicațiie de mobil. În plus, oficialii Pinterest au afirmat că 85% dintre toate căutările pe Pinterest sunt efectuate prin intermediul unor smartphone-uri sau tablete, o confirmare suplimentară a faptului că internetul a migrat pe mobile.

Noua versiune de Pinterest disponibilă astăzi pe iOS vine la pachet cu un flux modernizat pe prima pagină. Acesta ar trebui să includă semnificativ mai puține duplicate și să-ți actualizeze recomandările în timp real în funcție de ce ai căutat sau ce ai salvat în ultima perioadă. Modificările vor ajunge pe Android în următoarele săptămâni.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele