19 iul. 2017 | 10:30

Cenzura internetului în China poate bloca și pozele trimise în aplicații de chat

ACTUALITATE
Cenzura internetului în China poate bloca și pozele trimise în aplicații de chat

China a devenit din ce în ce mai eficientă când vine vorba de cenzură. Acum poate bloca transmiterea de fotografii prin aplicații de chat.

Internetul în China este complet diferit de cel de care ne bucurăm noi. Foarte multe servicii populare, precum Google, Facebook sau Twitter, au întâmpinat dificultăți majore în a opera în teritoriu sau au fost blocate integral. Nici măcar consolele de gaming, precum Xbox sau PlayStation, nu au fost disponibile în China până de curând. Toate aceste detalii au legătură cu practici radicale de cenzură legiferate și implementate la nivel național.

Dintr-un punct de vedere, nimeni nu știe exact cât de extinsă este cenzura în China, dar noi detalii apar aproape săptămânal. Ieri, de exemplu, a ieșit la iveală că animația Winnie the Pooh a fost interzisă din cauza unei meme care a făcut valuri anul trecut și în care președintele Chinei era comparat cu ursulețul animat. Poți vedea mai jos imaginea cu pricina.

winnie the pooh obama xi

Tot legat de fotografii, conform celor de la Wall Street Journal, chinezii au implementat un nou mecanism de cenzură. Fotografiile clasificate ca având conținut ilegal pot fi interceptate de autorități și blocate. Nu contează dacă încerci să le trimiți prin WhatsApp sau WeChat. Cea mai recentă dovadă a fost sesizată de un prieten al lui Liu Xiaobo, laureat al premiului Nobel pentru pace. Când Wu Yangwei a trimis o poză cu dizidentul chinez grupului său de prieteni de pe WeChat, nimeni nu a primit respectiva fotografie. În trecut, Liu Xiaobo a fost arestat de către statul chinez, iar promovarea imaginii sale este interzisă.

Astfel de măsuri agresive împotriva propagării de fotografii ies la iveală după ce cenzura cuvintelor a fost ocolită prin fotografierea de pagini scrise. ,,Uneori poți păcăli cenzura prin rotirea fotografiei, dar nu funcționează de fiecare dată”, a declarat Wu, cunoscut și după pseudonimul Ye Du. El a mai spus și că încearcă în permanență să găsească noi soluții creative pentru a ocoli algoritmii automatizați de cenzură.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele