Viitoarele Samsung Galaxy C și Galaxy A vor avea camere foto duale
Telefoanele din seriile Samsung Galaxy A și Samsung Galaxy C vor beneficia de camere foto duale, arată un nou zvon.
Am scris în repetate rânduri despre camerele foto duale pe care Samsung ar urma să le introducă în cadrul telefoanelor companiei. După ce sistemul n-a fost gata pentru Galaxy S8, am început să ne gândim că acesta va fi pregătit pentru Samsung Galaxy Note 8 și lucrurile merg, în continuare, în această direcție. La sfârșitul lunii mai, însă, când discuția despre Note 8 nu era foarte concretizată, am crezut că Galaxy C10 urma să fie primul smartphone al Samsung cu cameră foto duală.
Galaxy C10 rămâne în cărți pentru o cameră duală, dar nu va fi și primul smartphone care va beneficia de asta, iar decizia e ușor de înțeles. O asemenea funcție trebuie adusă în prim-plan cu ajutorul unui flagship, iar Note 8 este telefonul care poate juca acest rol.
Dincolo de asta, nu știm care vor fi următoarele telefoane Samsung Galaxy A: acestea ar putea fi A9 (2017) sau A9 Pro (2017). Alături de acestea, viitorul Samsung Galaxy C, modelul 10, va avea o cameră foto duală.
Avem câteva specificații legate de Galaxy C10, între care amintim display-ul cu rezoluție Full HD și cu diagonala de 6 inci, dar și procesorul Snapdragon 660. De asemenea, telefonul ar urma să aibă 6GB de memorie RAM și 64 sau 128GB de spațiu de stocare. Bateria va fi și ea generoasă, având o capacitate de 4000mAh, iar telefonul va veni la pachet cu Android 7, scrie sammobile.com.
Putem fi aproape siguri că, odată ce Samsung Galaxy Note 8 se lansează cu o cameră foto duală, majoritatea terminalelor mid-range și de top ale producătorului sud-coreean vor beneficia de această tehnologie.