28 iun. 2017 | 15:30

OnePlus 5 versus iPhone 7 Plus: care este mai rapid

VIDEO ACTUALITATE

Anunțat de curând cu surle și trâmbițe, OnePlus 5 este unul dintre smartphone-urile cu cea mai impresionantă configurație. Rămâne să vedem cum se compară cu iPhone 7 Plus.

Înainte să ajungă oficial pe piață, OnePlus 5 a fost subiectul multor zvonuri. Prea puține specificații ne-au lăsat cu gura căscată după lansarea oficială. Trecând însă peste abilitățile hardware-ului de la interior, mulți au avut o problemă cu designul. Nu trebuia să te chinui foarte mult să afirmi că este similar cu iPhone 7 Plus, actualul smartphone de top al gigantuli din Cupertino.

Dacă tot au fost realizate comparații între iPhone 7 Plus și OnePlus 5, un test comparativ de performanță era inevitabil. Acesta a fost realizat de cei de la PhoneBuff, același canal de YouTube care s-a mai aflat în spatele unor comparații populare. Ca referință, până la această oră, în același test, iPhone 7 Plus a reușit să învingă toate terminalele din 2016, inclusiv Galaxy S8 lansat în prima parte a acestui an.

Se pare însă că iPhone 7 Plus nu mai este liderul absolut al testelor comparative. După cum se poate vedea în clipul de mai sus, testul a constat în două etape. Inițial, au fost rulate și închise o serie stufoasă de aplicații. Ca un test al abilității de multitasking, imediat după finalizarea primului ciclu de teste, au fost reapelate pe rând aceleași aplicații. În final, s-a ajuns la concluzia că cei 8GB RAM din OnePlus 5 combinați cu SoC-ul Snapdragon 835 au adus smartphone-ul în fața vârfului de la Apple.

După câteva minute de teste însă, diferența nu a fost decât de 7 secunde. În plus, unii sceptici ar putea afirma că iPhone 7 Plus este mai rapid, dar a fost tras în spate de animațiile sistemului de operare pentru ieșirea și intrarea în aplicații. Dacă le dezactivezi pe acelea, ai mari șanse ca rolurile să se schimbe.

Trecând însă peste detaliile de fond, un lucru este sigur, OnePlus 5 este un gadget remarcabil care merită toate atenția.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele