Cel mai vechi dispozitiv protetic provine din vremurile antice și are o istorie interesantă
Cel mai vechi dispozitiv protetic are o vechime incredibilă și ne arată că până și în vremurile antice existau modalități ingenioase de a masca un defect estetic.
Cercetătorii reexaminează degetul protetic din lemn care datează încă din Egiptul antic și ne oferă noi informații cu privire la producerea și scopurile sale. Acesta este cel mai vechi dispozitiv protetic cunoscut de oameni de știință și poartă denumirea Greville Chester Great Toe.
Dispozitivul protetic a fost descoperit de arheologi acum 17 ani, într-un mormânt vechi, săpat într-o cameră mortuară mai veche, cunoscută sub denumirea Sheikh ‘Abd el-Qurna, o acropolă la vest de Luxor, Egipt. Oamenii de știință de la Universitatea din Basel și din Zurich se ocupă de reexaminarea dispozitivului și a sitului arheologic, folosindu-se de cele mai avansate tehnologii existente în prezent- microscopia modernă, tehnologia cu raze X, tomografie computerizată, scrie Gizmodo.
Potrivit noului studiu, degetul artificial, realizat din lemn, aparținea unei fiice de preot. Dacă ne raportăm la calitatea și priceperea cu care dispozitivul protetic a fost realizat, cel mai probabil preotul aparținea unei clase sociale înalte. Analiza cu ajutorul tehnicilor enumerate anterior ne arată că degetul din lemn are o vechime de peste 3.000 de ani și a fost modificat de mai multe ori pentru a se potrivi exact pe forma și mărimea piciorului femeii.
Din analiza realizată, cercetătorii susțin că cel care a realizat dispozitivul era foarte familiarizat cu fiziologia umană și că deținea cunoștințele tehnice necesare pentru a realiza extensia protetică cât mai meticulos cu putință. Rezultatul muncii creatorului ne arată că fiica de preot prețuia confortul și valoarea estetică și aspectul cât mai natural al dispozitivului și că era capabilă să apeleze la cei mai buni specialiști ai vremurilor pentru a se asigura că aceste pretenții erau împlinite.
Este foarte probabil ca femeia să fi fost preocupată de faptul că nu are un deget suficient de mare, iar acest dispozitiv, care era utilizat atât în scop funcțional, cât și estetic, ar fi rezolvat, măcar parțial, nemulțumirile sale.
În acest context, Greville Chester Great Toe ne oferă mai multe informați cu privire la primele încercări ale civilizațiilor antice de a crea dispozitive protetice.