Destiny 2 nu-ți dă nici un motiv să dai banii pe un Xbox One X
Vor exista multe jocuri care vor profita de puterea sporită de procesare a Xbox One X, dar Destiny 2 nu se numără printre ele.
La începutul acestei săptămâni, Microsoft și-a anunțat cea mai nouă consolă a sa. Intitulată Xbox One X, aceasta costă aproximativ 500 de dolari în SUA, va ajunge în România cu vreo 2000 lei și se mândrește cu faptul că este cea mai rapidă consolă creată vreodată. În prezentarea oficială, Microsoft a insistat destul de mult pe faptul că, deși consola va putea juca aceleași titluri precum un Xbox One lansat în urmă cu aproape 4 ani, asta nu înseamnă că acestea nu vor arăta semnificativ mai bine. În definitiv, Xbox One X vine la pachet cu suport pentru TV-uri cu rezoluție 4K.
Există însă o problemă. Dezvoltatorul unui joc stabilește dacă un titlu va profita sau nu de puterea de procesare suplimentară, dacă va arată sau nu mai bine pe Xbox One X sau dacă se va mișca mai sprinten. Cum era de așteptat, nu toți creatorii de jocuri au chef de așa ceva. Nu de alta, dar există riscul să-ți alienezi partenerii de afaceri.
Primul astfel de exemplu vine de la Bungie. Dezvoltatorul popularului Destiny a afirmat foarte clar că viitorul titlu din serie va arăta la fel și se va mișca la fel pe Xbox One X și PlayStation 4 Pro. Asta înseamnă că doritorii se vor putea juca iminentul titlu în 4K, dar se vor rezuma la 30 de cadre pe secundă pe ambele console. Este complet irelevant faptul că Xbox One X ar fi avut puterea să randeze 60 de FPS-uri in-game.
În plus sau mai bine zis în minus. Lars Bakken, designerul principal al Destiny a ținut să menționeze explicit că nu vor exista nici un fel de îmbunătățiri aduse versiuni pentru Xbox One X. Scopul creatorului este de a oferi o experiență similară pe toate platformele, pentru a nu crea antipatii. Singurii care se vor putea juca Destiny 2 în 4K cu 60 de cadre pe secundă sunt posesorii de PC-uri, pe niște configurații hardware de top.
Destiny 2 se va lansa pe 6 septembrie 2017 pe PS4 și Xbox One și pe 24 octombrie pe PC.