07 iun. 2017 | 15:49

Samsung Galaxy Note 8: Telefonul va avea un ecran mai bun decât S8

ACTUALITATE
Samsung Galaxy Note 8: Telefonul va avea un ecran mai bun decât S8

Samsung Galaxy Note 8 este în producție de ceva vreme, iar acum aflăm informații noi despre telefon, mai exact despre ecranul Infinity pe care acesta îl va avea.

Samsung Galaxy Note 8 este un telefon care va spăla, cu siguranță, obrazul companiei după eșecul modelului anterior, însă pentru asta mai avem de așteptat câteva luni, până la lansare. Cel mai probabil, smartphone-ul va vedea lumina zilei undeva în toamnă, probabil ceva mai târziu decât lansarea de anul trecut, a lui Note 7.

Telefonul va împrumuta o serie dintre funcțiile aduse pe piață de Samsung Galaxy S8, iar cea mai importantă este reprezentată de ecran. Astfel, noul smartphone beneficiază de ecranul Infinity Display, care acoperă aproape întreaga suprafață a feței telefonului. Marginile laterale sunt curbate, astfel că nu mai există bezeluri, în timp ce marginile de sus și de jos au dimensiuni extrem de reduse.

În partea din spate observăm sistemul de camere foto duale, despre care știam că va fi introdus pe telefon, dar despre care știm și că nu va mai fi oferit în premieră pe acest smartphone, dacă zvonurile despre Galaxy C10 sunt adevărate. Camerele de pe Note 8 vor fi amplasate vertical, spre deosebire de amplasamentul original preferat de rivalii de la LG.

Ce este de remarcat în aceste imagini este faptul că senzorul de amprentă a dispărut de pe spatele telefonului, dar nu apare nici în partea din față. Asta ne trimite cu gândul spre un singur lucru: senzorul de amprentă integrat în ecran a fost finalizat și va fi folosit pentru Samsung Galaxy Note 8, arată slashgear.com.

În plus, ecranul Infinity Display va fi mai bun decât cel de pe S8, datorită unei mici schimbări de design. Curba pe care acesta o efectuează în colțuri va fi mai mică pe Note 8, astfel că or fi disponibili mai mulți pixeli pentru ecran.