Facebook a început ștergerea conturilor care publică știri false
Facebook ia măsuri din ce în ce mai severe împotriva știrilor false, astfel că mii de conturi care publică astfel de informații au început să dispară de pe platformă.
Compania a început să șteargă conturile care transmit știri false, după un val puternic de indignare venit din partea celor care critică rolul jucat de gigantul social media în propagarea unor astfel de informații.
Rețeaua socială a fost pusă la colț constant în ultimele luni din cauza știrilor false, existând îngrijorări cu privire la influența acestor informații asupra alegerilor din SUA și din Europa, dar și cu privire la încrederea celor care vor să-și facă reclamă pe acest site.
Facebook a anunțat că a introdus o tehnologie nouă pentru a detecta conturile care diseminează știri false și că a șters ”zeci de mii de conturi”, pe fondul alegerilor din Marea Britanie, care ar urma să aibă loc în aproximativ o lună.
Articolele suspicioase de pe site vor fi afișate mai rar, astfel încât să ajungă la cât mai puțini utilizatori. Compania susține că tehnologia identifică articolele citite de utilizatori, dar netransmise mai departe și altora, ceea ce ar presupune că acestea nu sunt de încredere, arată telegraph.co.uk.
De asemenea, compania va avea spoturi publicitare în ziarele britanice, sfătuindu-i pe utilizatorii site-ului să trateze cu scepticism titlurile și să caute și alte surse înainte de a se încredere într-o știre. Marea Britanie nu este prima țară în care vor fi difuzate ”reclame” de la Facebook în cotidiene.
Astfel, Facebook a ajuns să cumpere spațiu publicitar în publicațiile germane nu pentru a-și face reclamă, ci pentru a-și educa utilizatorii. Compania a publicat anunțuri mari, de o pagină, în Bild, Sueddeutsche Zeitung și Die Welt – dar și în alte publicații nemțești – prin intermediul cărora speră să-i educe pe utilizatori cum să depisteze știrile false care circulă, destul de frecvent, pe rețea.