04 apr. 2017 | 17:27

Samsung nu va începe prea curând producția telefoanelor pliabile

ACTUALITATE
Samsung nu va începe prea curând producția telefoanelor pliabile

Samsung nu va lansa prea curând telefoanele pliabile cu care ne amăgește de ceva vreme încoace și va trebui să mai așteptăm câțiva ani buni până când acest ideal va deveni o realitate.

Zvonurile cu privire la telefoanele pliabile circulă de ani de zile, iar numele Galaxy X face valuri în ultima perioadă și referă la un dispozitiv care se poate deschide ca o carte și se transformă într-un ecran de dimensiunea unei tablete.

Însă deși se credea că smartphone-urile pliabile nu sunt un ideal prea îndepărtat, unul dintre inginerii Samsung Display ne sugerează că un dispozitiv de acest tip nu va fi conceput prea curând, conform Android Central.

Această întârziere se poate datora, în mare parte, succesului pe care Samsung îl are cu ecranele fără bezel, care se vând foarte bine în prezent. În acest fel, compania are la dispoziție suficient timp pentru a se axa pe dezvoltarea display-urilor pliabile, o tehnologie care se va maturiza abia în jurul anului 2019, după cum ne sugerează aceleași surse.

De asemenea, inginerul Samsung, Kim Tae-woong, susține că încă există numeroase provocări cu această nouă tehnologie, iar ele trebuie să fie rezolvate corespunzător înainte ca aceasta să fie produsă la scală largă. Abia apoi ecranele pliabile vor putea fi incluse în viitoarele dispozitive ale companiei. În plus, din pricina simplității, ecranele pliabile cu o singură față vor fi lansate prima dată. Ceea ce înseamnă că vom face cunoștință cu dispozitivele care vor avea două fețe (adică întreaga suprafață a ambelor părți ale telefonului va fi acoperită cu ecran) ceva mai târziu.

Astfel, dacă consumatorii nu vor cere în mod expres telefoane pliabile în anul următor, nu vă așteptați ca Samsung să grăbească procesul de producție al acestora. Ideea de a avea la îndemână un dispozitiv subțire, al cărui ecran poate fi dublat cu ușurință în orice moment, rămâne un ideal, dar, cel mai probabil, acesta nu va trece prea curând de stadiul de concept.