Românul care a fost mai bun decât ceilalți

Cu toții vrem o presă mai de calitate, informații relevante, știri verificate. Dar publicul e greu de schimbat, oricât am vrea. 

[related]

Am trecut de multe clickbait-uri prin viața noastră, suntem invadați de informație și, mai mult ca niciodată, ni se pare că presa e mai proastă. Nu e mai proastă ca acum 20 de ani, doar o vedem noi mai des, pentru că e peste tot. Ei bine, unul dintre păcatele cele mai mari ale presei e și publicul. Și publicul, cu tristețe v-o zic, e ușor de păcălit. Cel mai simplu e să-l păcălești cu naționalisme.

Nu o spune un necunoscător. Mă declar vinovat, am făcut-o și, din când în când, o mai fac. Dar cât se poate de decent, că mi-e rușine.

Trucul pentru ca robinetele din baie să fie mereu strălucitoare. Cu ce trebuie să le ștergi ca să rămână curate zile la rând

Iluzia optică care îți păcălește creierul. Dacă vezi două fețe în culori diferite, ai picat în capcană, de fapt

Au apărut pe internet documente publicate de Wikileaks din conversațiile CIA. Sunt multe detalii interesante acolo despre strategia americanilor de a trece peste obstacolele pe care i le pune internetul pentru a putea spiona în voie. Printre documente erau și rapoarte privind firmele care produc antiviruși. Una dintre ele era și Bitdefender.

În cele 4 rânduri publicate de Wikileaks nu-ți poți da seama de multe lucruri. Poți doar să bănuiești că  a fost mai dificil să rupă barierele și să pătrundă. Una dintre fraze este “Bitdefender is still mad”.

Ei bine, presa românească a decis să facă un naționalism. A luat articolul original din Associated Press.

Ziarul Financiar, cotidian respectat de altfel, a scris în titlu “Dosarele WikiLeaks: Doar Bitdefender rezistă activităţilor serviciilor de spionaj american. Hacker CIA: ”Bitdefender încă  rezistă nebuneşte”. Rezistă nebunește. Unde rezistă  nebunește? Habar n-am unde, că nicăieri în documente nu scrie așa ceva. Știrea a stat bine mersi pe site toată ziua și nu a fost editată. A fost cea mai citită știre în acea zi, cu peste 3.000 de distribuiri pe Facebook.

Aici avem de-a face cu mândria prostească a românismului, că noi suntem mai buni decât oricine.

Știți cine a dat share la știrea asta greșită? Moise Guran, apostolul știrilor verificate, simulator de cutremure și împăturitor de bancnote de 100 de dolari. Și nu numai. Au fost și alți oameni respectați care au încasat-o. Atunci hai să facem, pe scurt, o listă de naționalisme ieftine cu care te păcălim pe tine, cititorule. Și tu o muști, pentru că nu te prinzi sau pur și simplu vrei să crezi în continuare în superioritatea românului, acest neam dârz, care de, fapt, e doar un trist prins între națiuni mai puternice decât el.

Tactica 1: Românul care

Caută pe Google în orice zi expresia “Românul care” și vei găsi zeci de rezultate. Presei îi place să dea o tentă națională unei știri.

Ne place să ne mândrim cu ce facem în străinătate, cu ce invenții mai sunt, cu ce premii mai sunt obținute. Și pentru că, uneori, numele personajelor din poveste nu e cunoscut sau fac ceva foarte tehnic, e mai simplu să-l descrii drept “românul care”. Treaba asta a pornit de la faptul că ne simțim inferiori față de cei din jurul nostru, că noi nu putem, că suntem mai mici.

De fiecare dată când se întâmplă ceva și un român nu fură, nu e condamnat, nu a omorât pe nimeni, ne mândrim. Că uite, facem și noi ceva. Și dacă mai e un român care e în străinătate, putem cu ușurință să introducem discursul despre cum ne pleacă valorile.

Am folosit ani la rând expresia ”Românul care”.

Ba chiar era un moment specific atunci când găseam o știre despre cineva cu nume românesc făcând ceva mare descoperire științifică. “Avem un românul care…”. Și, așa cum anticipam, orice român care face un trafic de zile mari, iar presa e mulțumită. Cel mai amuzant e când descoperim tot felul de străini cu origini românești, care mai de care mai îndepărtate, și-i facem români.

Când germanul Stefan Hell a câștigat premiul Nobel, l-am făcut imediat român pentru că s-a născut la Arad, într-o familie de nemți. Când Levente Molnar a jucat în Fiul lui Saul, nominalizat la Oscar, l-am umplut de românism. E drept, e român – născut la Baia Mare într-o familie de unguri. Dar dacă ar fi făcut ceva rău, ar fi fost imediat ungur, nu român.

Tactica 2: Suntem mai buni decât ceilalți

Știți povestea cu româna care e a doua limbă vorbită la Microsoft? E o legendă pe care o crezi de vreo 10 ani, pentru că a fost învârtită în presă și de personalități. Ultimul pe care l-am auzit spunând bazaconia asta e fostul premier, Dacian Cioloș. De fapt, legenda are 13 ani și poți citi despre ea aici, pe blogul lui Victor Kapra, Ce a fost acolo? O greșeală și o exagerare.

Știrea de mai sus, cu Bitdefender, este o exagerare naționalistă. Suntem mai mari decât suntem deja. Nu suntem mulțumiți să fim doar buni, trebuie să fim extraordinari.

Mai e un aspect interesant al naționalismului de acest tip.

E folosirea cuvintelor pompoase când vorbim despre lucruri relativ normale. Pentru că avem sentimentul că România e rea, că totul e despre hoție și furt, atunci când se întâmplă lucruri relativ normale, cum ar fi să se ducă un copil la o olimpiadă sau să ia 10 la BAC, noi îl facem genial.

Colegii de la adevarul.ro, care mi-au fost dragi patru ani cât am stat acolo și am muncit (și am dat și eu destule dude și clickbait-uri) au patentat folosirea cuvântului “Genial”. Sau “Geniala”. Ai luat 10 la Bad? Ești genial. Ai găsit un truc să dezgheți geamul? Ești genial. Ai o idee? Ești genial. Dă-te dracu’, toți suntem geniali. Oprah, giving genialitate to everyone!

Ah, o altă mistificare e aia în care presa nu bagă în seamă elevii olimpici. Oh, ba da, îi bagă în seamă.

Poate nu pentru că apreciem valoarea lor, ci pentru că orice știre cu elevi olimpici aduce trafic. E citită. Trebuie doar să-i dai un twist potrivit – poate o poveste socială interesantă, poate un pic de sărăcie, poate un pic de elev de la sat sau poate un elev care vrea să plece la facultate în străinătate și să renunțe la sistemul educațional de rahat de aici. E ca în Filantropica. “Spune-mi povestea fetiței cu chibrituri. Ce vrea ea? O blăniță? Un apartamențel?”.

Dacă dai o știre seacă despre niște elevi premiați la o olimpiadă atunci nu te bagă nimeni în seamă. Dacă-i faci geniali, atunci e clar. Dacă plusezi și spui că e „micul Einstein”, gata, te-ai scos cu trafic pe o săptămână.

Tactica 3: Am fost aici înaintea tuturor și suntem mai dârzi decât oricine

Nu voi insista mult pe tactica asta. Surprinzător, e folosită și de publicații mari.

E vorba de dacopatia răsărită în ultimii ani. Ceea ce era rezervat până acum ceva vreme doar unor cărți anonime a ajuns în presa mare. Noi am construit tuneluri în Bucegi, dacii au fost primii pe pământ, suntem poporul ales. Niște bazaconii istorice care ne bat pe spate și ne spun că nu suntem atât de proști pe cât credem.

De fapt, e doar un fel de terapie.

[related]

Ni se spune că nu suntem atât de răi, că noi avem o misiune istorică. Și uităm, ceea ce suntem, pentru că e dureros. Suntem o simplă națiune mică, dar care uită să fie mândră de simplitatea și micimea ei. Suntem puțini, suntem și proști și deștepți, suntem și buni și răi. Suntem ca toți ceilalți. Nu mai buni și nici mai măreți. Suntem doar niște români.

Ce înseamnă asta? Niște granițe? O istorie? Dacă e așa, măcar să recunoaștem că suntem o țară tampon în mijlocul unor lupte mai mari decât noi.