24 aug. 2016 | 11:18

Ce dispozitive Nexus nu suportă oficial Android 7.0 Nougat

ACTUALITATE
Ce dispozitive Nexus nu suportă oficial Android 7.0 Nougat

Dacă sperați că fiind posesori ai unui dispozitiv Nexus veți primi actualizări la orice versiune de Android, în cazul Android 7.0 Nougat, Google vă arată contrariul.

Ieri, cei de la Google au anunțat oficial versiunea finală de Android 7.0 Nougat. Sistemul de opeare a fost anunțat inițiat în luna mai a acestui an și tot de atunci a fost disponibil în beta pentru utilizatorii dornici de experimente. În principiu, posesorii de aparate Nexus și l-au putu instala pentru a-și forma o părere despre el și pentru a face sesizări către Google legate de probleme de performanță, stabilitate, erori și nu numai.

Din momentul în care versiunea finală de Android 7.0 Nougat s-a lansat, aceeași posesori de Nexus pot fi fericiți. Nu vor depinde de operatorii de telefonie sau de către producătorii telefoanelor pentru a primi update-ul la Nougat. Se pare însă că nu toate terminalele realizate de-a lungul anilor prin intermediul programului Nexus sunt suficient de sprintene pentru a face trecerea de la Marshmallow la 7.0.

Cele mai importante aparate care nu sunt incluse pe lista actualizărilor sunt telefonul Nexus 5 și tableta Nexus 7 – 2013. Deși au trecut fără probleme la Android 6.0, respectiv 6.0.1, acestea nu vor mai putea să treacă la Android 7.0 Nougat. Cel puin acesta este anunțul oficial referitor la gadgeturile în cauză. Nu este deloc exclus și probabil se va și întâmpla, ca pe XDA Developers să găsiți în curând un tutorial prin care să actualizați și un Nexus 5 sau Nexus 7 la Nougat. Cyanogenmod ar putea fi o altă soluție prin care să migrați către noul sistem de operare.

În mod oficial, lista dispozitivelor care vor putea trece la Android 7.0 Nougat include Nexus 6, 6P, 5X, Nexus Player, Google Pixel C și General Mobile 4G Android One. În privința posesorilor de telefoane de la alți producători, cel mai bine ar fi verificați pagina de suport a respectivelor companii pentru a vedea când și dacă veți face vreodată trecerea la Android 7.0 Nougat.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele