16 iul. 2016 | 09:28

Cum dezinstalezi orice aplicație de Mac sau o ștergi

TUTORIALE
Cum dezinstalezi orice aplicație de Mac sau o ștergi

Pentru că s-ar putea să te numeri printre proaspeții utilizatori de Macbook sau iMac care au renunțat la Windows, e posibil să nu știi cum dezinstalezi orice aplicație de pe Mac. În acest tutorial vom detalia toate scenariile posibile.

În Mac OS X nu există o locație centralizată în panoul de control al sistemului de operare – System Preferences, prin intermediul căreia să dezinstalezi rapid orice program instalat. Dintr-un punct de vedere, abordarea celor de la Apple este mai simplă decât pe Windows, dar asta nu înseamnă că este și foarte evidentă.

Majoritatea aplicațiilor pe care le-ați instalat vreodată pe Mac apar în Applications. Pentru a le dezinstala, deschideți o fereastră de Finder, printr-un click în colțul din stânga jos al listei de aplicații, și intrați în Applications în lista din partea stângă. În câteva secunde ar trebui să apară toate aplicațiile instalate. Faceți click dreapta pe cele nedorite și, din meniul contextual, optați pentru Move to Trash. O alternativă ar fi să apăsați pe CMD + Backspace. La final, faceți click dreapta pe coșul de gunoi din colțul din dreapta jos al ecranului și optați pentru Empty Trash. În unele cazuri, s-ar putea să fie necesară tastarea parolei de sistem. Este perfect normal. Tastați parola care vă este cerută la pornirea sistemului și confirmați cu Ok.

Există și o alternativă similară cu modul de ștergere al aplicațiilor de pe iPhone sau iPad. Intrați în Launchpad, cu un click pe racheta gri din colțul din stânga jos al sistemului sau printr-un gest de pinch cu patru degete pe touchpad. Țineți apăsat click pe una dintre icoanele afișate și acestea vor începe să tremure. Apăsați pe X-ul din colțul aplicațiilor de care doriți să scăpați, confirmați alegerea.

Dacă există aplicații pe care nu le puteți dezinstala din diverse motive, o soluție ar fi să instalați o aplicație dedicată pentru această operațiune. Puteți, de exemplu, să folosiți CCleaner descărcabil gratuit de pe Piriform.com.  Instalați-l, iar la prima pornire intrați în meniul Tools din partea stângă, după cum se poate vedea în captura de ecran de mai jos și faceți click pe Uninstall. Așteptați câteva secunde sau minute să se populeze lista de programe, selectați-l pe cel dori și apăsați pe Uninstall. Eventual, introduceți parola de sistem dacă este cazul.

CCleaner Mac

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele