30 iun. 2016 | 06:54

Cât de mult a crescut viteza la internet global

ACTUALITATE
Cât de mult a crescut viteza la internet global

Viteza la internet este o noțiune foarte interesantă, mai ales când o transpunem în cel mai recent studiu al celor de la Akamai.

În fiecare an, cei de la Akamai, realizatorii celor mai multe teste de conectivitate la nivel global, publică un raport intitulat State of the Internet. Anul acesta nu reprezintă o excepție de la regulă, dar schimbările tehnologice sunt semnificative în comparație cu situația anilor trecuți.

Trecând peste alte particularități pe care le vom detalia mai jos, merită să rețineți că în România, viteza media este de 16.070 Kb/s, cu puțin peste Statele Unite la 15333 Kb/s, dar cu mult sub Suedia și Norvegia, cu viteze medii de 20646 Kbps, respectiv 21315 Kbps. Per ansamblu, Koreea de Sud se află în continuare pe primul loc la acest capitol global, cu 29047 Kbps.

La nivel global, cei de la Akamai confirmă vă viteza la internet față de aceeași perioadă a anului trecut a crescut până la valoarea de 6,3 Mbps. Un salt tehnologic foarte relevant se reflectă în adopția sporită a standardului IPv6, care ar trebui să vină cu beneficii semnificative pe termen lung și care începe să domine conexiunile la internet din Belgia, în timp ce IPv4 scade global.

În materie de conexiuni mobile, aceste s-au aflat de asemenea într-un trend ascendent. Până și Algeria a avut o viteză medie pe smartphone-uri și tablete de 2,2 Mbps, în timp ce operatorii de telefonie din Regatul Unit au fost responsabili de o viteză la internet medie de 27,9 Mbps.

Dacă vreți să definiți popularitatea platformelor mobile prin intermediul traficului generat online, browserul nativ din Android, împreună cu Chrome Mobile sau aflat în spatele a 58% din trafic, în timp ce Safari pe iOS s-a aflat pe poziția a doua cu 33%. Diferența între cele două platforme este semnificativă, dar se datorează mai ales situației din țările aflate în curs de dezvoltare, unde telefoanele ieftine cu Android sunt la modă și un număr infim de posesori de smartphone își permit un iPhone, indiferent cât de vechi.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele