23 feb. 2016 | 07:00

Telefonul de 1500 de dolari de la Panasonic nu e absurd de scump

ACTUALITATE
Telefonul de 1500 de dolari de la Panasonic nu e absurd de scump

Cei de la Panasonic nu ies deseori pe an la interval cu noi telefoane, dar atunci când o fac, reușesc să capteze privirea audienței.

În principiu, cei care au generat cea mai mare vâlvă în cadrul MWC 2016, prin intermediul lansărilor de telefoane, sunt Samsung, LG și, într-o oarecare măsură, Sony. Se pare însă că în acest început de 2016, Panasonic își dorește de asemenea să vă convingă în legătură cu meritele smartphone-ului său premium.

Panasonic FZ-N1 nu este cel mai atrăgător telefon al companiei și nici nu încearcă să fie, dar cu un preț de 1500 de dolari, vă dați seama că ar fi bine fie capabil de un pic mai mult decât inițiat apeluri telefonice. Cum s-a întâmplat de altfel și în trecut, când vine vorba de gadgeturi produse de Panasonic, prețul FZ-N1 este justificat printr-un grad aproape absurd de rezistență la intemperii și diverse certificări care să ateste acest lucru.

Noul Panasonic FZ-N1 nu numai că a suferit căzături de la 1,8 metri pe mai multe suprafețe fără nici un fel de consecințe, dar a făcut față și unui număr de 2000 de trânte consecutive, într-un timp foarte scurt, de la un metru înălțime. Certificat IP65 și IP67, FZ-N1 nu are probleme cu expunerea la praf și poate petrece liniștit jumătate de oră în apă la aproximativ un metru adâncime. După toate acest tratamente, smartphone-ul din imaginea de mai sus s-a comportat ca și cum ar fi nou. Nu în ultimul rând, ecranul nu se zgârie și nu se sparge decât în condiții extreme.

Vizavi de specificații hardware, este un pic frustrant că nu vorbim de un vârf de gamă, dar telefonul are totuși niște specificații decente. Este construit în jurul unui panou HD de 4,7 inci, are în interior un Snapdragon tactat la 2,3 GHz, iar cantitatea de memorie RAM este de 2GB. Memoria internă a aparatului este de 16GB. Merită reținut că smartphone-ul va fi disponibil pentru achiziție atât preinstalat cu Android, cât și cu Windows 10 IoT Mobile Enterprise, cu mențiunea că modelul cu Windows – FZ-F1 va fi cu 100 de dolari mai scump.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele